David Păcuraru, de la FC Farul, gol marcat pentru România U17

169
David Păcuraru, de la FC Farul, gol marcat pentru România U17 - 1-1659522096.jpg

Articole de la același autor

Tânărul fotbalist David Păcuraru, de la FC Farul Constanţa, a marcat un gol pentru naţionala de juniori U17 a României în amicalul cu reprezentativa similară a Cehiei. Partida s-a disputat miercuri, 3 august, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea şi s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Mijlocaşul Farului a deschis scorul în minutul 35, însă cehii au restabilit rapid egalitatea, graţie golului înscris de Hajek, în minutul 42, şi chiar au trecut la conducere pe tabelă, Bouchner învingându-l pe portarul Rafael Munteanu, şi el legitimat la FC Farul, în minutul 60. Tricolorii nu au dezarmat, iar eforturile lor au fost materializate în minutul 73, când Tarbă a făcut mat apărarea Cehiei şi a închis conturile la 2-2.

Alături de Păcuraru şi Munteanu, de la FC Farul, au mai fost titulari mijlocaşul Luca Băsceanu şi atacantul Alin Cocoş.

Naţionala U17 (selecţioner Marin Ion) efectuează, în perioada 29 iulie - 5 august, la Buftea, un stagiu de pregătire, în cadrul căruia are programate trei meciuri amicale. După remiza de miercuri, tinerii tricolori vor mai juca cu Progresul Spartac (joi, 4 august, de la ora 11.30, la Buftea) şi din nou cu Cehia U17 (vineri, 5 august, de la ora 11.00, stadion Tunari, în direct pe platforma frf.tv).

XXX

Naţionala de fotbal juniori U16 a României (selecţioner Victor Ene) efectuează, săptămâna aceasta, un stagiu de pregătire, tot la Buftea, unde va disputa şi două jocuri de verificare, împotriva selecţionatei similare a Bulgariei, programate vineri, 5 august, respectiv duminică, 7 august. În lotul convocat pentru această acţiune se regăsesc şi trei fotbalişti de la Farul: fundaşii Rareş Munteanu şi David Dumitra şi mijlocaşul Iustin Doicaru.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7285 secunde