Este doliu în voleiul românesc, după ce un fost jucător emblematic al naţionalei României, devenit mai apoi antrenor de succes, Constantin Chițigoi, a încetat din viaţă, la vârsta de 72 de ani, informează Federaţia Română de Volei.
Născut în 1950, la București, Constantin Chițigoi a fost component al naționalei de volei a României, cu care a ocupat locul cinci la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972. De asemenea, a ocupat locul patru la Campionatele Europene din 1975 și locul şase la Campionatele Mondiale din 1974.
Ca jucător, a activat la Rapid (1969-1974), devenind vicecampion național în 1972, și la Steaua (1974-1977), echipă cu care a terminat de patru ori pe locul secund în campionat.
Ca antrenor, Constantin Chițigoi a fost selecționerul naționalei masculine a României în perioada 1998 - 2001, dar a cucerit și de patru ori titlul național cu formația feminină Rapid, între 1992 și 1996. De asemenea, a mai antrenat, printre altele, formațiile Calculatorul București, Elcond Zalău, U Craiova, ProVolei Craiova și Unic Piatra Neamț, dar și lotul național de juniori (1997).
În ultima perioadă și-a dedicat toată activitatea dezvoltării Academiei de Volei Titanii, pe care a reușit să o promoveze în Divizia A1.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Volei