Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, pe podiumul turneului de tenis de masă de la Doha

118
Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, pe podiumul turneului de tenis de masă de la Doha - 1-1647012139.jpg

Articole de la același autor

Încet-încet, turneul de tenis de masă rezervat juniorilor WTT Youth Star Contender Doha 2022 se apropie de final, iar veştile ce ne parvin din Qatar sunt foarte bune, constănţencele având deja asigurate medalii.

La simplu feminin U19, Camelia Mitrofan, de la CS Farul, a avut cel mai lung parcurs şi a prins podiumul. Ea a învins-o în optimi pe egipteanca Farida Badawy, scor 3-2, s-a impus apoi în sferturi în faţa Biancăi Mei-Roşu, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa, scor 3-0, pentru ca, în semifinale, să cedeze fără drept de apel, scor 0-3, în faţa japonezei Miwa Harimoto.

În aceeaşi probă, constănţeanca Elena Zaharia, de la LPS, a fost eliminată încă din optimi de franţuzoaica Charlotte Lutz, scor 0-3. Zaharia speră să aibă mai mult succes în proba feminină de dublu U19, în care, alături de Camelia Mitrofan, s-a calificat în semifinale, după victoria dramatică, scor 3-2, reuşită în sferturi, în faţa indiencelor Taneesha Kotecha şi Nithya Mani. Pentru un loc în marea finală, constănţencele se duelează cu Dora Cosic şi Hana Arapovic, ambele din Croaţia.

Bronz pentru Constanţa şi în proba feminină de simplu U15, în care Bianca Mei-Roşu a trecut în sferturi, scor 3-1, de Natalia Bogdanowicz (Polonia), dar a dat din nou în semifinale de „prietena” Miwa Harimoto, jucătoarea niponă impunându-se cu acelaşi sec 3-0.

Iar în proba feminină de dublu U15, în care a făcut pereche cu poloneza Natalia Bogdanowicz, Bianca Mei-Roşu a ajuns în marea finală, după un spectaculos 3-2 în semifinale, în faţa maghiarelor Nora Polonyi şi Kendra Molnar. În ultimul act, constănţeanca şi partenera sa înfruntă - se putea altfel? - cuplul Miwa Harimoto / Yuna Ojio, ambele din Japonia.

Tot în turneul din Qatar, dar în întrecerea masculină, România şi-a trecut în cont două medalii, ambele de bronz, cucerite de Darius Movileanu, la simplu U19, şi de perechea Darius Movileanu / Eduard Ionescu, la dublu U19.

XXX

Mai puţin succes au românii participanţi la puternicul turneu Singapore Smash 2022, care îi reuneşte, în perioada 7-20 martie, pe unii dintre cei mai valoroşi jucători de tenis de masă-seniori ai lumii.

Acceptată direct pe tabloul principal feminin, Bernadette Szocs a fost învinsă, încă din 32-imi, de austriaca Sofia Polcanova, scor 1-3, iar acum, toate speranţele se leagă de constănţeanca Elizabeta Samara, care o va înfrunta, în aceeaşi fază, sâmbătă, 12 martie, de la ora 9.30, pe Dora Madarasz (Ungaria).

Tot sâmbătă, de la ora 12.30, în optimile probei de dublu mixt, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu vor înfrunta cuplul Pang Yew / Lin Ye (Singapore).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă / ITTF

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5245 secunde