Trei sportivi din Constanţa, la startul CM de nataţie pentru juniori

"Este timpul să încercăm să avem rezultate şi la nivel mondial"

199

Articole de la același autor

Capitala statului Peru, Lima, găzduieşte, în perioada 30 august - 4 septembrie, întrecerile Campionatului Mondial de nataţie pentru juniori, competiţie la startul căreia se vor alinia şi două eleve ale Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa, Bianca Costea şi Andra Gorecki, dar şi un sportiv de la CS Farul, Patrick Sebastian Dinu.

Ediţia cu numărul opt a Mondialelor de juniori se va desfăşura în incinta Videna Aquatic Center, un superb centru acvatic inaugurat în 2019, cu ocazia găzduirii de către Lima a Jocurilor Panamericane şi Para-Panamericane.

La competiţie, vor participa aproximativ 700 de sportivi din 100 de ţări, România fiind reprezentată de nouă înotători. Fără îndoială, vedeta delegaţiei tricolore este David Popovici, dublu campion mondial de seniori, însă atenţia pasionaţilor de nataţie din Constanţa se va îndrepta asupra celor trei sportivi de la mal de mare: Bianca Costea, Andra Denisa Gorecki, ambele eleve ale Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, şi Patrick Sebastian Dinu, de la CS Farul.

După ce a cucerit două medalii de argint la Campionatul European de juniori de la Otopeni, Bianca Costea, participantă şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, se află în faţa unei noi provocări. La Mondialele de la Lima, ea va concura în probele de 50 m şi 100 m liber şi va încerca să-şi îmbunătăţească timpii şi să urce din nou pe podium.

„Sunt bucuroasă că fac parte din echipa României la aceste Campionate Mondiale de juniori. Vreau să scot tot ce este mai bun din această competiţie şi să reuşesc să obţin performanţe cât mai bune”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Bianca Costea.

La rândul său, Andra Denisa Gorecki va plonja cu mult optimism în bazin, în probele de 100 m şi 200 m fluture.

„Simpla participare la acest Campionat Mondial înseamnă enorm pentru mine. Sunt fericită că voi putea să îmi reprezint ţara la Mondiale în probele de 100 metri şi 200 de metri fluture. Sper să obţin un rezultat cât mai bun”, a spus Andra Denisa Gorecki.

Campion european de juniori cu ştafeta României, Patrick Sebastian Dinu este nerăbdător să înceapă competiţia şi să ridice ştacheta performanţei.

„Îmi doresc ca ştafetele să repete performanţele de la Europenele de la Otopeni, iar la individual (n.r. - 50 m liber, 100 m liber) sper la cât mai multe prezenţe în semifinale şi finale, cu timpi dintre cei mai buni. La Otopeni, am dovedit că ne putem remarca la nivel european, iar acum este timpul să încercăm să avem rezultate şi la nivel mondial”, a declarat Patrick Sebastian Dinu.

XXX

Ceilalţi înotători care vor reprezenta România la Mondialele de la Lima sunt David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Aimee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber), Aissia Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate), Ştefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture) şi Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate).

Totodată, România va mai concura şi în probele de ştafete 4x100 m liber masculin şi 4x100 m liber combinat.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4575 secunde