FCV Farul, amical cu Cerno More Varna. 13 "marinari", la loturile naţionale

172
FCV Farul, amical cu Cerno More Varna. 13

Articole de la același autor

În pauza competiţională datorată acţiunilor loturilor naţionale, FCV Farul Constanţa va întâlni, vineri, 25 martie, într-o partidă de verificare, pe Cerno More Varna, formaţie care ocupă locul al patrulea în prima ligă din Bulgaria.

Va fi al treilea meci între cele două echipe de la începerea sezonului. În precedentele două partide, s-au înregistrat rezultatele: 1-1 (pentru Farul, a marcat Pitu) la 10 iulie, chiar înaintea debutului în acest campionat, şi 2-3 (goluri Ad. Petre - penalty şi Cojocaru) la 2 februarie 2022.

Ca şi în ultimul meci direct, pentru Farul nu vor putea evolua mulţi dintre componenţii echipei, convocaţi la loturile naţionale: Marian Aioani - prima reprezentativă (partide amicale cu Grecia şi Israel); Constantin Grameni şi Alexandru Georgescu - U21, Alexi Pitu, Gabriel Buta şi Daniel Bârzu - Under 20; Eduard Radaslavescu, Nicolas Popescu, Ştefan Bodişteanu, Luca Andronache, Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu, Răzvan Tănasă - U19 (participă la Turul de Elită din Croaţia, pentru calificarea la Campionatul European din acest an, din Slovacia, din perioada 18 iulie - 1 iulie).

Meciul amical Farul Constanţa - Cerno More Varna va avea loc, vineri, 25 martie, de la ora 15.30, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu şi va fi transmis în direct pe canalul de youtube - Farul TV şi pe Facebook - Farul Constanţa.

Intrarea spectatorilor este liberă.

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7959 secunde