Ministerul Sportului / Eduard Novak: „Sunt foarte mulţi bani în sport, trebuie doar să aranjăm sistemul”

171
Ministerul Sportului / Eduard Novak: „Sunt foarte mulţi bani în sport, trebuie doar să aranjăm sistemul” - 1-1669041040.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, luni, 21 noiembrie, la Iaşi, acolo unde a prezentat autorităţilor locale „Strategia Naţională pentru Sport”, că nu banii sunt problema sportului românesc, ci modul de funcţionare a sistemului.

„În 23 de ani, sportul românesc a pierdut foarte mult. De la 24 de medalii câştigate la JO de la Sydney 2000 în opt sporturi, am ajuns să câştigăm, anul trecut, doar patru medalii în două sporturi. Desigur, aceste cifre au foarte multe cauze.

Sunt foarte mulţi bani în sport şi copiii vor să vină la sport. Trebuie să găsim doar soluţia şi să aranjăm sistemul astfel încât toate aceste lucruri să funcţioneze cât mai bine. Vreau să creăm un sistem în care bugetul investit de stat în sport să aibă nişte beneficii”, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.

La rândul său, fosta campioană olimpică la gimnastă Silvia Stroescu a declarat că este nevoie de mai multe centre de pregătire, dar şi de mai mulţi sportivi.

„Am venit, să zic, în ceasul al doisprezecelea cu strategia, pentru că în anul 2000 am obţinut 24 de medalii, iar anul acesta doar patru, ceea ce înseamnă că tot sistemul pe care am clădit sau am încercat să facem performanţă nu a dat roade. Aş porni de la această parte de prioritizare a sporturilor olimpice. Mă bucur că şi gimnastica se află printre ele. Avem tradiţie şi istorie în gimnastică, numai că în ultima perioadă sistemul nu a mai funcţionat. Trebuie să acceptăm faptul că ne aflăm într-un impas”, a declarat Silvia Stroescu.

Foto: Facebook / Ministerul Sportului 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9959 secunde