Prima ediție a Cupei Cleopatra aliniază la start 13 echipe de mini rugby

272
2

Articole de la același autor

Începând de astăzi și până duminică, plaja "Cazino" din Mamaia devine teren de rugby. CS Cleopatra organizează, în aceste zile, două competiții de rugby pe plajă: Cupa Cleopatra și Oval 5 Beach Rugby. 


Astăzi, se dă startul primelor meciuri din cadrul ediției inaugurale a Cupei Cleopatra la mini rugby pe plajă. Competiția se desfășoară astăzi și mâine. Partidele începe la ora 9.30 și se vor disputa până la ora 12.00. 


Categoriile de vârstă la care se participă sunt U10, U12 și U14. Luni seară, la Mamaia, a avut loc ședința tehnică, unde și-au arătat interesul de a participa următoarele cluburi: RC Brașov, LPS Focșani, Mihail Kogălniceanu, ACS Victoria Cumpăna, CSO Ovidiu și Perla Murfatlar. Unele dintre cluburi s-au înscris și cu câte două echipe, astfel că numărul echipelor participante este: U10 - 3 echipe, U12 - 5 echipe și U14 - 5 echipe. Meciurile se vor juca în tandem, pe două terenuri special amenajate pentru această competiție. 


Arbitrul central al Cupei Cleopatra este Robert Diaconescu, șeful arbitrilor constănțeni. 


"Este prima ediție a Cupei Cleopatra și ne bucurăm că și-au arătat interesul atât cluburi din Dobrogea, cât și din țară. Este o competiție dedicată copiilor, care întrunește mai multe beneficii. Pe lângă competiția propriu zisă, copiii se vor distra, vor socializa și se vor bucura, iar cei veniți din țară se vor bucura și de mare. Sperăm să creștem și cu această competiție, așa cum am făcut cu turneul Oval 5 Beach Rugby", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan. 


Cupa Cleopatra va fi urmată de turneul Oval 5 Beach Rugby, ajuns la cea de a șasea ediție. 


Comentează știrea

sa traiasca
24 iunie 2015
Dl Tutu

mare om, mare caracter, cinste lui !

marian delcea
30 iunie 2015
arde

un eveniment inedit unde au participat peste 1200 de copii din toate colturile lumii (dupa cum ne a declarat organizatorul), dar dupa cum se vede in tribune in ultima zi au ramas cam 120 de copii cu tot cu cei care s au ocupat de sonorizare si entertainement. acest fapt nu reprezinta o problema atata timp cat 80% din echipe au avut masa asigurata (din finantare proprie) la autoservirea cleopatra (n.r. acum 2 ani 30 de copii au avut probleme digestive) . printre altele de mentionat faptul ca organizatorul , cu toate ca a depus eforturi disperate in aduce cei 1200 de copii la competitie, nu a reusit sa acopere cheltuielile fata de cei care s-au ocupat de buna desfasurare a competitiei , incepand de la sonorizare continuand cu ambulanta terminand cu arbitrii observatori. felicitari pentru organizare, pentru profitul urias dar e bine cat esti in viata sa platesti datoriile fata de terti. succes fostilor jucatori de u19 de la cs cleopatra care deja se pregatesc sa plece la echipe de top din romania.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5793 secunde