Pugilistul constănţean Evren Sali, medaliat cu bronz la Cupa României

193
Pugilistul constănţean Evren Sali, medaliat cu bronz la Cupa României - 1-1710068356.jpg

Articole de la același autor

Meciurile din cadrul Cupei României de box pentru juniori au continuat la Drobeta Turnu Severin.

În semifinalele categoriei 66 kg, Evren Sali, de la CSM Constanţa l-a întâlnit pe reprezentantul gazdelor, Robert Cucu, de la CSM Drobeta Turnu Severin.

După o teribilă încleştare de forţe pe care sportivul constănţean a dominat-o şi a punctat mai mult, arbitrii l-au desemnat învingător la puncte (3-2) pe… Robert Cucu! O decizie nedreaptă, departe de adevărul din ring, toţi specialiştii fiind de acord că Evren Sali merita victoria.

Pugilistul de pe litoral este în primul an la juniori, după ce, anul trecut, a devenit campion naţional de cadeţi şi rămâne cu medalia de bronz la Cupa României.

În prima partidă, Evren Sali şi-a dovedit superioritatea evidentă, câştigând prin abandon în prima repriză, în faţa lui David Mărcurean, de la CSM Orăştie, după care a bifat o altă victorie clară, 5-0 la puncte, cu Andrei Alecsandrescu, de la Comtech Slatina.

Componenţii secţiei de box din cadrul CSM Constanţa sunt pregătiţi de antrenorii Mihai Constantin şi Ionuţ Bodilcu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9834 secunde