X

Sportivii de la CSM Constanţa au parte de un final de săptămână intens

481
Sportivii de la CSM Constanţa au parte de un final de săptămână intens - fond-csm-program-greu-1702666719.jpg

Articole de la același autor

Voleiul, baschetul și boxul țin capul de afiș săptămâna aceasta pentru Clubul Sportiv Municipal Constanţa. Sâmbătă avem parte de un veritabil maraton sportiv la Sala Sporturilor din Constanța, cu trei meciuri de primă ligă. Echipele din cadrul CSM Constanța se bat pentru victorii în campionatele naționale de seniori și juniori, hotărâte să încheie anul cât mai sus în clasamente.

Voleibalistele de la CSM Constanța deschid ziua de sâmbătă la Sala Sporturilor, cu un meci împotriva vicecampioanelor României. Duelul cu CSM Târgoviște, din etapa a 11-a a Diviziei A1, se anunță un test dificil pentru fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began, care luptă pentru cea de-a patra victorie din acest sezon. Partida va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 13:30, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”.

Voleibaliștii de la malul mării joacă un nou meci în fața propriilor suporteri, în etapa a 10-a a Diviziei A1. CSM Constanța primește vizita Rapidului, echipă de care o separă doar două puncte în clasament, bucureștenii având un meci mai mult. Cu o victorie, echipa antrenată de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală poate avansa în prima jumătate a clasamentului. Moralul băieților de pe litoral este unul foarte bun, după succesul în trei seturi de la Dej, din etapa trecută. CSM Constanța – CS Rapid București se joacă sâmbătă, 16 Decembrie, de la ora 16:00.

Baschetbaliștii încheie maratonul de la Sala Sporturilor cu un meci contra celor de la CS Vâlcea 1924, în etapa a 13-a din Liga Națională Getica ‘95. Învingători în etapa trecută, la Focșani, jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu au un moral foarte bun și vor revanșa pentru meciul cedat în tur, la Râmnicu Vâlcea. CSM Constanța are și ascendentul victoriei din turneul preliminar al Cupei României, obținută în septembrie, la Sala Sporturilor. Constănțenii sunt invitați să urmărească episodul 3 al confruntării cu Vâlcea, sâmbătă, 16 Decembrie, de la ora 19:00.

Baschetbaliștii antrenați de Bogdan Ivanovici joacă, în etapa a 9-a din Liga I, cu ultima clasată din Grupa B, ACS Total Sport București. CSM 2 Constanța vizează cea de-a cincea victorie din acest sezon. Reprogramat din 10 Decembrie, meciul se va juca sâmbătă, 16 Decembrie, de la ora 12:30, în sala Complexului Sportiv Tomis, din strada Flămânda.

Juniorii U16 continuă meciurile din faza a doua a Campionatului Național, cu o deplasare locală, contra celor de la Fly OC Constanța, în etapa a 3-a din Grupa I – GVA. Victorioși în 7 dintre cele 8 meciuri disputate în acest sezon, băieții antrenați de Norbert Kovasch vor să încheie anul cu un nou succes. Meciul are loc sâmbătă, 16 Decembrie, în sala Complexului Sportiv Tomis.


În perioada 10-14 Decembrie, la Brăila s-au desfășurat meciurile din cadrul Campionatului Național de box pentru seniori. Alexandru Buleu de la CSM Constanța și-a dovedit superioritatea și a devenit campion național după ce și-a învins clar toți adversarii. În finala categoriei 75 de kilograme, Alexandru Buleu nu i-a lăsat nicio șansă lui Gabriel Pufu de la CS Mioveni, de care a dispus la puncte, prin decizie în unanimitate. Acesta a fost numărat în două reprize distincte și nu a putut face față ritmului alert impus de boxerul de la CSM Constanța. Alex Buleu a câștigat în sferturi prin neprezentarea adversarului, Lucian Dragomir de la Rapid București, iar în semifinale prin inferioritatea adversarului în repriza a doua, oponentul său fiind Alexandru Niculae de la CS Târgoviște. Sportivul este pregătit de antrenorul Mihai Constantin. Pugilistul constănțean încheie în forță un an foarte bun, primul la seniori, în care printre alte turnee importante a câștigat și „Mănușa Litoralului” organizat de CSM Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0293 secunde