Gică Hagi este pe cale să cedeze 10% din acțiunile Farului. Daniel Moraru, reprezentant al Midia International SA și fost coordonator al AUR Constanța, ar putea veni alături de fosta campioană a României.Gică Hagi și-a strigat în repetate rânduri nemulțumirea. A transmis că nu poate duce Farul la următorul nivel fără investiții din mediul privat. Cea mai recentă izbucnire a avut-o pe 18 august 2024, când transmitea că este gata să „vândă clubul”.
Gică Hagi ar fi bătut palma cu omul de afaceri Daniel Moraru. Acesta ar urma să primească 10% din acțiunile Farului. Negocierile s-ar fi întins pe durata mai multor săptămâni. Startul a coincis cu declarațiile furibunde din conferința „Regelui”. Despre subiect a scris și GSP, dar şi Golazo.
Daniel Moraru este cunoscut în Dobrogea. În vârstă de 56 de ani, acesta conduce Midia International SRL, o companie care se ocupă, în principal, cu exportul de animale către Orient. Moraru a cochetat și cu politica. Cel mai recent, a fost coordonator al organizației AUR Constanța.
„În calitate de președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român - Regiunea Sud-Est, militez pentru încurajarea reprezentanților mediului de afaceri de a investi în sportul românesc, susținând și încurajând performanța, cu atât mai mult cu cât orașul Constanța a dat României mai mulți ambasadori cu care ne mândrim la nivel mondial, dintre aceștia: Gheorghe Hagi, Simona Halep, Horia Tecău, Andrei Pavel, Nicolae Forminte, Cătălina Ponor, Simona Amânar, Daniela Sofronie, Răzvan Florea, Andrei Filimon, Eliza Samara, Elena Frâncu, Iliuță Floroiu. În semn de bună practică, am inițiat discuții în vederea preluării unui pachet de acțiuni la clubul sportiv Farul Constanța. La momentul când contractul de achiziție va fi semnat, îmi iau angajamentul de a anunța opinia publică prin intermediul mass-media", a spus Daniel Moraru, pentru Cuget Liber.