Ziua naţională a Oinei, sărbătorită, prin lege, în data de 9 mai

147
Ziua naţională a Oinei, sărbătorită, prin lege, în data de 9 mai - 1-1655381296.jpg

Articole de la același autor

Un prim pas important pentru dezvoltarea oinei a fost făcut în Senatul României, unde a fost aprobată Legea 300/2022 prin care oina începe să primească importanţa cuvenită unui sport naţional. În lege, sunt prevederi legate de Ziua Oinei, finanţare separată şi promovare pe canalele media publice.

Astfel, se instituie Ziua naţională a Oinei, care va fi sărbătorită în data de 9 mai şi va fi marcată de federaţia română de specialitate, în timp ce Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare.

„Mulţumim mult senatorului Bogdan Constantin Matei, care a iniţiat şi susţinut acest proiect de lege, precum şi tuturor celor care au votat pentru acest proiect. Considerăm că a susţine tradiţiile noastre strămoşeşti constituie o obligaţie pentru noi toţi!”, a transmis preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre, care a fost prezent în Senat, asistând la vot. El a adus şi o minge de oină, folosită rapid de câţiva senatori care şi-au amintit cu plăcere de acest sport pe care l-au practicat în urmă cu mulţi ani.

XXX

Două noi echipe - AS Best Team Şcoala Gimnazială „Apostol D. Culea” (judeţul Ialomiţa) şi Olimp Băiculeşti (judeţul Argeş) - şi-au confirmat participarea la Cupa Satelor la oină.

Competiţia se adresează echipelor de juniori III (copii cu vârsta de maximum 14 ani), fiind promovată în peste 1.000 de comune din întreaga ţară. Înscrierile se pot face până în data de 15 iulie, iar întrecerile vor avea loc în perioada august-septembrie 2022.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3501 secunde