Articole scrise de

Alexandra BĂLAN

Ultima ştire adaugata : Luni, 07 Ianuarie 2013.
20 Iulie 2011
Prefectul Claudiu Palaz i-a primit, ieri, la Prefectura Constanța, pe cei 12 elevi din Republica Moldova, veniți în cursul săptămânii trecute pe litoralul Mării Negre. Conform programului stabilit la momentul sosirii, ma ...
20 Iulie 2011
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a declarat că, în urma eliberării din arest preventiv a senatorului PSD Cătălin Voicu, raportul de forțe în această Cameră legislativă "se echilibrează și mai mult", diferenț ...
20 Iulie 2011
Potrivit declarației de avere actualizată în data de 15 iunie 2011, consilierul local Ovidiu Cupșa a primit din partea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile suma de 63.728,33 de lei sub forma unei prime ...
Stire din Politică-Administrație : Palaz atacă în instanța hotărârea CLM Mangalia privind transportul de agrement cu minicare
19 Iulie 2011
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a adresat Tribunalului Constanța, solicitând anularea Hotărârii 49/28.04.2011 adoptate de Consiliul Local Mangalia privind transportul ocazional de persoane pentru agrement cu minicare și ...
Stire din Politică-Administrație : Elevii din Rep. Moldova, așteptați astăzi la prefectură
19 Iulie 2011
Astăzi de la ora 10.00, prefectul Claudiu Palaz îi primește pe elevii din Rep. Moldova, care tot astăzi își încheie sejurul pe litoralul românesc. Cu această ocazie, prefectul intenționează să țină și un discurs&nbs ...
Stire din Politică-Administrație : Săptămâna tinerilor liberali la Timișoara
19 Iulie 2011
Tineretul liberal din toată lumea se va întâlni la Timișoara în perioada 18 -23 iulie. Astfel, peste 250 de tineri lideri liberali, din 35 țări, vor lua parte la diferite activități, în cadrul unei serii de evenimente de ...
Stire din Politică-Administrație : Cum s-a rezolvat problema ambuteiajelor la intrarea pe Autostrada Soarelui
19 Iulie 2011
Prefectul Claudiu Iorga Palaz a prezentat, ieri, în cadrul unui briefing de presă, măsurile propuse de către instituția sa pentru fluidizarea traficului la Cernavodă, în zona Autostrăzii Soarelui. Potrivit declarațiilor ...
19 Iulie 2011
Prefectul Claudiu Palaz a declarat, ieri, în cadrul unui briefing de presă, că, în cel mai scurt timp, se va ocupa de verificare lucrărilor de asfaltare realizate de către administrația locală Constanța. Prefectul a spec ...
19 Iulie 2011
În cadrul campaniei "100 de zile pentru 100 de ani", Asociația Absolvenților din Universitatea Maritimă Constanța a lansat o scrisoare deschisă pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța. Textul este adresat cetățenilo ...
Stire din Politică-Administrație : Măsuri de fluidizare a traficului la Cernavodă, propuse de Prefectură
18 Iulie 2011
Prefectul Claudiu Iorga Palaz a susținut astăzi o conferință de presă în care a prezentat măsuri pentru fluidizarea traficului la Cernavodă, în zona Autostrăzii Soarelui. Din acest week-end, traficul rutier va fi oprit d ...
Stire din Politică-Administrație : "Mazăre gonește turiștii de pe litoralul românesc pe cel bulgăresc"
18 Iulie 2011
Prefectul Claudiu Palaz a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că, prin intermediul unui ziar local aflat în sfera sa de influență, primarul Radu Mazăre trimite turiștii de pe litoralul românesc pe cel bulgăr ...
18 Iulie 2011
Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, participă, astăzi, la reuniunile Consiliilor Afaceri Externe (CAE) și Afaceri Generale (CAG), care se desfășoară la Bruxelles. Potrivit MAE, dezbaterile din cadrul CAE vor ...
PDL
Stire din Politică-Administrație : "UDMR amenință voalat cu părăsirea coaliției în urma cazului Borbely"
18 Iulie 2011
Senatorul PDL Iulian Urban afirmă că discuțiile dintre UDMR și USL pe tema Constituției sunt o "amenințare voalată" că uniunea maghiarilor va părăsi coaliția în urma cazului Laszlo Borbely și critică UDMR-ul că, decât să ...
18 Iulie 2011
Localitatea Dumbrăveni a găzduit, ieri, peste 1.000 de oameni veniți din tot județul, pentru sărbătoarea de hram a mănăstirii din comună. În ciuda faptului că temperatura de afară trecea de 37 de grade, oamenii au îndura ...
Stire din Politică-Administrație : Kelemen: "E puțin probabil" ca reorganizarea administrativă a țării să aibă loc înainte de 2012
16 Iulie 2011
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Zăbala, în județul Covasna, că "este puțin probabil" ca reorganizarea administrativă a țării să aibă loc înaintea alegerilor din 2012. Kelemen Hunor consideră că p ...
16 Iulie 2011
Asociația Absolvenților din cadrul Universității Maritime din județ s-a întâlnit, ieri, la Cazinoul din Constanța pentru a discuta soluții pentru reabilitarea clădirii. Cu acest prilej, membrii asociației au lansat o cam ...
Stire din Politică-Administrație : Kelemen: "E puțin probabil" ca reorganizarea administrativă a țării să aibă loc înainte de 2012
15 Iulie 2011
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, la Zăbala, în județul Covasna, că "este puțin probabil" ca reorganizarea administrativă a țării să aibă loc înaintea alegerilor din 2012.Kelemen Hunor a făcut aceste ...
Stire din Politică-Administrație : Primăria Constanța ar avea bani pentru reabilitarea Cazinoului
15 Iulie 2011
Asociația Absolvenților din cadrul Universității Maritime din Constanța s-a întâlnit, astăzi, la Cazinoul din Constanța pentru a discuta soluții pentru reabilitarea clădirii. Pe ordinea de zi figurează 17 soluții, printr ...
Stire din Politică-Administrație : Emil Boc se pronunță în favoarea obligativității uniformelor pentru clasele gimnaziale
15 Iulie 2011
Premierul Emil Boc s-a declarat în favoarea introducerii obligativității uniformelor școlare pentru elevii din gimnaziu, arătând că pregătește o lege în acest sens."Mă pronunț, chiar dacă voi fi criticat, pentru introduc ...
Stire din Politică-Administrație : Premierul Emil Boc: Elena Udrea are tot sprijinul meu pe subiectul declanșat în urma galei lui Bute
15 Iulie 2011
Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, în cadrul unei emisiuni tv, că ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, se bucură de tot sprijinul său în scandalul declanșat de unele mass-media în privința galei de box la care capu ...
Stire din Politică-Administrație : USL va impune candidați de la centru dacă liderii locali nu se înțeleg
15 Iulie 2011
Președintele PNL, Crin An-tonescu, a declarat că decizia asupra candidaților USL la președinția CJ sau primăria reșe-dință de județ va fi impusă de la centru, în baza unor criterii prestabilite, dacă liderii locali nu se ...
15 Iulie 2011
Asociația Absolvenților din Universitatea Maritimă Constanța organizează, astăzi, începând cu ora 11.00, la Cazinoul din Con-stanța, o conferință de presă în care va fi lansat un program ce are ca scop găsirea unor soluț ...
Stire din Politică-Administrație : Parlamentul European deschide o anchetă în cazul lui Corneliu Vadim Tudor
15 Iulie 2011
Parlamentul European a deschis o investigație preliminară în cazul eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, acuzat că și-a însușit 40.000 de euro reprezentând remunerațiile unuia dintre asistenții săi, informează European V ...
15 Iulie 2011
Primăria și Consiliul Local Năvodari se pregătesc pentru acțiunile ce vor fi desfășurate cu ocazia zilelor orașului. Evenimentul se va desfășura în perioada 29 - 31 iulie. Ca în fiecare an, pe scena special amenajată, vo ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.1194 secunde