Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Luni, 20 Iulie 2026.
aur
Stire din Politică-Administrație : Campania „AUR Te Aude” continuă la Constanța. „Tot mai mulți cer anticipate”
24 Iunie 2026
Campania „AUR Te Aude” continuă în municipiul Constanța, dar și în alte localități din țară, reprezentanții formațiunii anunțând că vor rămâne prezenți în mijlocul cetățenilor pentru a le asculta nemulțumirile și propune ...
Stire din Politică-Administrație : PSD a decis să își asume guvernarea și a făcut o propunere de premier. Iată ce condiții pune!
24 Iunie 2026
Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit în format online, pentru a stabili paşii pe care urmează să îi facă social-democraţii în contextul alcătuirii unui nou guvern şi pentru a stabili mandatul cu care liderii parti ...
24 Iunie 2026
Deputatul PNL Ionel Bogdan a declarat, după ședința Biroului Permanent Național, că liberalii susțin în continuare două scenarii pentru formarea viitorului guvern. Variantele au fost prezentate marți președintelui Nicușo ...
24 Iunie 2026
Senatorul Adrian Peiu a anunțat miercuri, în plenul Senatului, că s-a înscris în Partidul Național Liberal și că va activa, începând de acum, în grupul senatorilor PNL.„Începând de ieri am devenit membru al Partidului Na ...
Stire din Politică-Administrație : PSD își stabilește mandatul pentru negocierile privind viitorul guvern
24 Iunie 2026
Biroul Permanent Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 12.00, în format online, pentru a decide strategia partidului în contextul formării unui nou guvern, au declarat surse politice.În cadrul ședinței, social- ...
Stire din Politică-Administrație : Ce a anunțat președintele Nicușor Dan după consultarea cu partidele
23 Iunie 2026
Președintele Nicușor Dan a anunțat, în urma consultărilor purtate cu partidele parlamentare și grupurile politice, că principalele discuții vizează identificarea unei soluții pentru deblocarea crizei politice actuale.Pot ...
23 Iunie 2026
Primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, a anunțat lansarea oficială a procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare drumuri comunale în comuna Lipnița, județul Cons ...
23 Iunie 2026
Stațiunea Eforie Nord găzduiește, în această perioadă, una dintre cele mai atractive competiții dedicate copiilor și juniorilor, Junior Summer Cup 2026, turneu care îmbină pasiunea pentru fotbal cu atmosfera de vacanță d ...
23 Iunie 2026
Consilierii municipali USR Constanța au depus un proiect de hotărâre pentru a bloca recursul pe care primarul Vergil Chițac vrea să îl facă împotriva deciziei Tribunalului Constanța de a anula taxa de 200 de lei pe autov ...
aur
Stire din Politică-Administrație : Guvernul Veștea, trântit în Parlament. PNL Constanța cere asumare politică, nu improvizații
23 Iunie 2026
Parlamentarii PNL de Constanța, Bogdan Huțucă, Marian Crușoveanu și Silviu Coșa, au avut reacții critice după ce Guvernul condus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de învestitură în Parlament. Cei trei libera ...
USR
Stire din Politică-Administrație : Consultări Cotroceni. USR exclude susținerea unui guvern cu PSD. „Nu mai are încrederea românilor”
23 Iunie 2026
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.Potrivit acestuia, România nu are nevoie doar ...
23 Iunie 2026
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că PNL consideră că o formulă realistă prin care să avem un guvern investit este pe baza unui acord, un pact pentru România, care să fi ...
23 Iunie 2026
Președintele AUR, George Simion, a lansat marți critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan, chiar de la Palatul Cotroceni, după consultările privind desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.Lide ...
23 Iunie 2026
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că partidul este pregătit să își asume guvernarea.„PSD l-a anunțat astăzi pe președintele Români ...
23 Iunie 2026
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat că Guvernul României a aprobat continuarea finanțării pentru Spitalul „Mama și Copilul”, proiect considerat una dintre cele mai importante investiții ...
23 Iunie 2026
Stațiunea Mamaia continuă să își consolideze poziția ca destinație activă, dinamică și atractivă pentru evenimente de impact, prin găzduirea galei Elite Fighting Championship 3 Summer Edition. Evenimentul este dedicat sp ...
aur
Stire din Politică-Administrație : Nicușor Dan a chemat partidele la consultări, astăzi, pentru desemnarea unui premier
23 Iunie 2026
Președintele Nicușor Dan va avea marți noi consultări cu partidele și formațiunile parlamentare, pentru desemnarea unui premier.'În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, ...
23 Iunie 2026
Liberalii de la centru susțin că au făcut ordine în partid după Congresul Extraordinar de duminică. Numai că adevărata „curățenie” pare să fie abia la început, mai ales în organizațiile din teritoriu, acolo unde conflict ...
Stire din Politică-Administrație : Eșec pentru Nicușor Dan! Guvernul Veștea nu a primit votul de învestitură
22 Iunie 2026
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului s-a întrunit luni seară pentru a decide soarta Guvernului condus de Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan. În cadrul ședinței, parlamentarii au dezbătut iniția ...
Stire din Politică-Administrație : Adrian Veștea s-a dus la George Simion! Ce anunț a făcut liderul AUR după întâlnire
22 Iunie 2026
Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, după discuțiile cu premierul desemnat că, 'în acest moment', parlamentarii AUR nu au mandat să voteze Guvernul Veștea.„Avem niște restricții din partea președintelui Rep ...
Stire din Politică-Administrație : George Simion a anunțat că parlamentarii AUR nu vor vota Guvernul Veștea. „Să predea sau să amâne votul!”
22 Iunie 2026
George Simion a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că parlamentarii formațiunii pe care o reprezintă nu vor vota Guvernul Veștea.  „La fel cum toți cei 90 de parlamentari AUR au votat moțiune ...
22 Iunie 2026
Primăria din Mihail Kogălniceanu face un nou pas spre digitalizarea administrației publice locale, printr-un proiect de modernizare inclus în apelul de selecție „Smart Village dobrogean” - Sesiunea nr. 1/2026, lansat de ...
22 Iunie 2026
Fostul primar liberal al stațiunii Costinești, Traian Cristea, împlinește astăzi venerabila vârstă de 80 de ani.Cu prilejul aniversării fostului primar Traian Cristea, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin ...
22 Iunie 2026
Senatorul constănțean Silviu Coșa a participat, duminică, la Congresul Extraordinar al PNL, iar ulterior a transmis o analiză privind atmosfera din partid și mesajele politice conturate în cadrul reuniunii.Parlamentarul ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.6877 secunde