Articole scrise de

Mirabela ȘERBĂNESCU

Ultima ştire adaugata : Sâmbătă, 13 Iunie 2026.
03 Decembrie 2024
Poșta Română se implică activ în adaptarea serviciilor sale pentru toți cetățenii, inclusiv pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Astfel, de anul trecut și până în prezent s-a reușit implementarea sistemului „Step h ...
03 Decembrie 2024
Primăria Constanța și Asociația „Act for Tomorrow” invită populaţia la o nouă acțiune de plantare a pădurii urbane din zona bulevardului Aurel Vlaicu. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 7 decembrie și face parte din pr ...
03 Decembrie 2024
Luna aceasta, se împlinesc 35 de ani de la Revoluţia din 1989, iar cei care au luptat pentru binele nostru, al tuturor, nu au în 2024 nici măcar un sediu, în care să se poată întâlni şi depăna amintiri. Revoluţionarii su ...
03 Decembrie 2024
Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deşeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Inel II: pe strada I. L. Caragiale, la intersecția cu aleea Topolog, bloc H9 (platforma nr. 161) și pe strada ...
03 Decembrie 2024
Potrivit Primăriei Constanţa, începând de miercuri, 4 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe aleea Garofiței și strada Productelor. Pe aleea Garofiței, circulația autovehiculelor va fi posibilă dinspre blocu ...
03 Decembrie 2024
Echipele furnizorului de energie efectuează miercuri, 4 decembrie, o serie de lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din localitatea Poiana, din județul Constanța. Prin urmare, ...
03 Decembrie 2024
Foarte multe persoane sunt diagnosticate cu bursită, dar pentru a înţelege ce este bursita, trebuie mai întâi să ştiţi ce este o bursă. Această bursă este, de fapt, un săculeţ plin cu lichid, care funcţionează ca suprafa ...
02 Decembrie 2024
Pentru executarea lucrărilor de racordare a conductei de aducțiune reabilitate, cu diametrul de 600 mm OL, la magistrala de apă din zona localității Lumina, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei timp de 24 de o ...
02 Decembrie 2024
Criza de medicamente din farmacii îi împinge, uneori, pe bieţii bolnavi să recurgă la alte metode, din păcate, foarte periculoase pentru sănătate. Deseori, atunci când nu îşi găsesc tratamentele prescrise de medic, din d ...
02 Decembrie 2024
Primăria Municipiului Constanța și Institutul Național al Patrimoniului (INP) București au semnat, de curând, contractul de finanțare nerambursabilă care are ca obiect acordarea de către INP București a finanțării neramb ...
02 Decembrie 2024
Vă doriţi un ten întotdeauna tânăr și radiant? Atunci cu siguranță nu trebuie să neglijaţi efectele pozitive pe care masajul facial le are asupra tenului. Această metodă aparent simplă, însă eficientă, are efectul de pre ...
02 Decembrie 2024
Afecțiunile gingiei sunt diverse și pot varia de la probleme ușoare, reversibile, la boli severe care afectează țesutul gingival și chiar structura osoasă. Aşa că, dacă observaţi simptome neobișnuite la nivelul acestora, ...
02 Decembrie 2024
Deficiența de vitamina B3 poate perturba zeci de procese în organismul uman și poate duce la instalarea unei boli care se numește pelagră. Aceasta este cauzată de o alimentație deficitară sau de faptul că organismul este ...
02 Decembrie 2024
Consiliul Județean Constanța (CJC) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Construire Corp nou - Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța ...
02 Decembrie 2024
Fundația „Baylor Marea Neagră” atrage atenția asupra nevoii urgente de a transforma angajamentele politice în acțiuni concrete pentru eliminarea SIDA până în 2030. Reprezentanţii instituţiei spun că, de 20 de ani, sunt a ...
02 Decembrie 2024
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru municipiul Constanța-etapa IV”, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte d ...
02 Decembrie 2024
Pentru executarea lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile din municipiul Mangalia, a noilor conducte de alimentare cu apă din zona intersecției străzilor Oituz cu Sf. Apostol Andrei ...
02 Decembrie 2024
„Chirurgia minim invazivă se referă la acele operaţii care se efectuează complet sub ghidaj endoscopic, fără să mai fie nevoie de practicarea unor incizii mari pentru a pătrunde în cavitatea abdominală. Cu această metodă ...
01 Decembrie 2024
Un somn odihnitor este important pentru sănătatea fizică și psihică, așa că, dacă vă număraţi printre cei care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn, este important să căutați rezolvare pentru problemele voastre. ...
01 Decembrie 2024
Ne aflăm în plin sezon rece, ceea ce înseamnă că este momentul să faceți anumite schimbări în rutina de îngrijire a părului. Toate acestea în condițiile în care iarna, podoaba capilară are nevoie de o atenție specială, a ...
01 Decembrie 2024
Ceaiul de tei nu este doar plăcut aromat, ci și extrem de sănătos, dacă este consumat cu moderație, având efecte antiinflamatoare, antiseptice, antistres, sedative, sudorifice și emoliente. Potrivit specialiștilor, vitam ...
01 Decembrie 2024
În cadrul serviciilor sociale cu cazare, pregătirile pentru Târgul de Crăciun au luat amploare. Copiii din cadrul Complexului „Antonio” nu se lasă mai prejos decât colegii lor din alte centre şi lucrează de zor la realiz ...
01 Decembrie 2024
Rețele Electrice a programat, în ultima perioadă, numeroase lucrări de modernizare, de reparații sau de mentenanță a instalațiilor, astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu performant de distribuție a energiei ...
01 Decembrie 2024
În fiecare an, pe 1 decembrie este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA, prilej cu care oamenii din întreaga lume se unesc pentru a sprijini persoanele care trăiesc cu HIV, dar și de a-i comemora pe cei care ...
Pagina a fost generata in 0.7591 secunde