Articole scrise de

Mircea GHIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Marţi, 16 Iunie 2026.
17 Iulie 2023
Fundașul Dragan Lovric (27 de ani) a semnat un contract cu Oțelul Galați al lui Dorinel Munteanu (55 de ani) valabil până la finalul sezonului 2023/2024, după cum a anunțat gruparea moldavă.„SC Oțelul Galați l-a legitima ...
FRH
Stire din Sport : Preşedintele FRH, Constantin Din: "Această medalie a dovedit că putem obţine lucruri măreţe"
17 Iulie 2023
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, apreciază creşterea constantă în joc a echipei naţionale U19 de handbal feminin a României la Campionatul European, precizând că medalia de bronz obţinută demons ...
17 Iulie 2023
Naţionala feminină de fotbal a României a învins formaţia Bulgariei cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti.Tricolorele s-au impus prin golurile marc ...
17 Iulie 2023
Clubul de fotbal CFR Cluj a a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, transferul fundaşului Andrei Burcă la gruparea Al-Okhdood din Arabia Saudită.„Cluburile CFR 1907 Cluj şi Al-Okhdood au ...
Stire din Actualitate : Doliu în familia marelui atlet constănțean, Ilie Floroiu
17 Iulie 2023
Zi tristă pentru sportivul constănțean. Ilie Floroiu este în doliu după ce soția sa s-a stins prea devreme. Colegii de la Clubul Soprtiv “Farul” au transmis un mesaj de condoleanțe:“Colectivul Clubului Sportiv „Farul” Co ...
17 Iulie 2023
Forţele ucrainene au eliberat săptămâna trecută un teritoriu de aproximativ 7 kilometri pătraţi în direcţia oraşului Bahmut, din estul Ucrainei, care fusese capturat de armata rusă în luna mai, transmite Reuters.Hanna Ma ...
17 Iulie 2023
S-a reluat traficul feroviar de mărfuri peste podul care leagă Crimeea de Rusia, transmite luni agenţia TASS, preluată de Reuters. Un tren a plecat deja dinspre Kerci către Moscova.Preşedintele parlamentului instalat de ...
17 Iulie 2023
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere cu 6,3% în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, un ritm mult mai lent decât estimau analiştii, de peste 7%, transmit AP şi Reuters.D ...
17 Iulie 2023
Emisfera nordică a început luni o nouă săptămână sub o căldură apăsătoare, în Europa fiind aşteptate temperaturi de peste 40°C cum este cazul în Italia sau chiar alerte de caniculă în Spania, incendii devastatoare care c ...
17 Iulie 2023
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, spune, luni, că ministrul Culturii, Raluca Turcan, este cea care, atunci când a fost ministru al Muncii, a avizat azile ale groazei și ar trebui să facă un pas în spate, dup ...
MAE
Stire din Politică-Administrație : MAE salută marcarea Zilei Justiţiei Penale Internaţionale
17 Iulie 2023
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, luni, 17 iulie, a Zilei Justiţiei Penale Internaţionale şi împlinirea a 25 de ani de la adoptarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, reafirmând cu aces ...
17 Iulie 2023
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni, prin vot, să propună pentru funcţia de ministru al Muncii pe Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei pe Natalia Intotero.„Am votat în cadrul Consi ...
17 Iulie 2023
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că nu este convins sută la sută că proiectul USR de a crea un pol de dreapta se va putea realiza, însă este încrezător că formaţiunea sa va obţine un scor ...
Stire din Eveniment : Update. Intervenţie de urgență, la Constanţa, pentru căutarea unei persoane dispărute în mare
16 Iulie 2023
Astăzi, 16/07/2023, ora 15:14, nava SAR PHOENIX pleacă în căutarea unei persoane dispărute în mare, în zona plajei Modern.Acţiunea este în desfăşurare.
uoc
Stire din Sport : Echipa de handbal feminin a Universităţii Ovidius Constanţa a câştigat Campionatul European Universitar
16 Iulie 2023
Echipa de handbal feminin a Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat, vineri, 14 iulie 2023, finala Campionatului European Universitar de handbal femin ...
16 Iulie 2023
Fostul premier Florin Cîțu se poziționează împotriva creșterii taxelor, soluție care îi va afecta tot pe românii loviți de inflație.„În toate sondajele românii spun că cel mai mult îi afectează creșterea prețurilor. Au d ...
16 Iulie 2023
FC Farul Constanţa a început cu dreptul noul sezon al Superligii. Elevii lui Gheorghe Hagi au jucat la Sibiu, împotriva celor de la Hermannstadt, în prima etapă a campionatului.După ce în startul meciului au cerut o lovi ...
USR
Stire din Politică-Administrație : USR: „Guvernul întârzie investiţii esenţiale din PNRR pentru prevenirea cancerului, digitalizare, autobuze şcolare”
16 Iulie 2023
Uniunea Salvaţi România (USR) afirmă, într-un comunicat de presă că Guvernul întârzie în acest an investiţii esenţiale din Planul Naţional de Redresare şi REzilienţă (PNRR) care se adresează unor probleme reale ale român ...
16 Iulie 2023
Administrația locală din Murfatlar aduce la cunoștința cetățenilor, deținători de imobile, terenuri extravilane la nivelul orașului Murfatlar și al satului Siminoc, că sunt demarate lucrări de înregistrare sistematică a ...
16 Iulie 2023
Comuna Saraiu este una dintre cele mai cochete din judeţul Dobrogea, iar acest lucru se întâmplă exclusiv cu sprijinul administraţiei locale. În fiecare săptămână există un plan de curăţenie stabilit de Primăria Saraiu, ...
16 Iulie 2023
Echipele României au câştigat, sâmbătă, toate cele patru meciuri jucate în grupele Campionatelor Europene de tenis de masă pentru juniori U15 şi U19 de la Gliwice (Polonia), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis ...
16 Iulie 2023
Sportiva română Christina Drăgan s-a clasat pe locul 14 la individual compus, sâmbătă, la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca.Christina Drăgan a totalizat 119,100 puncte, în timp ce sora sa Annaliese Dr ...
16 Iulie 2023
În urmă cu două zile, Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunțat că i-a vândut pe Andrei Burcă și Yuri Matias, iar în această vară au mai plecat din Gruia Nana Boateng, Christopher Braun și Simone Scuffet.În pl ...
16 Iulie 2023
În Bulgaria în 2023 au cuibărit un număr total de 128 de perechi de pelicani creţi, care au produs 176 de pui, conform unui anunţ publicat pe site-ul Societăţii Bulgare pentru Protecţia Păsărilor.În total, 39 de perechi ...
Pagina a fost generata in 0.2365 secunde