Doliu în lumea culturală din România. A murit scriitorul Radu Cosaşu
3510
Articole de la același autor
Opoziţia rusă a comemorat opt ani de la asasinarea lui Boris Nemţov
28 Februarie 2023
Uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles al III-lea, sfinţit la Ierusalim
05 Martie 2023
Societatea Ornitologică Română sărbătoreşte la 1 aprilie 30 de ani de Ziua Păsărilor în natură
29 Martie 2023
Radu Cosașu (92 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți și respectați jurnaliști, s-a stins din viață noaptea trecută la Spitalul „Elias” din București.
Scriitorul şi publicistul Radu Cosaşu, (pseudonim al lui Oscar Rohrlich) s-a născut la 29 octombrie 1930, la Bacău. A urmat la București, Liceul Evreiesc chiar sub legile rasiale antonesciene (1940-1948), după care a frecventat timp de un an Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1948-1949) şi apoi Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” (1952-1953).
A fost reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, apoi redactor la Scânteia Tineretului (1949-1950). A fost exclus din redacție din cauza originii sociale. Familia emigrează în Israel, potrivit gsp.ro.
După trei ani de pauză este reangajat la Scânteia Tineretului ca reporter special și debutează cu „Opiniile unui pământean”. Între anii 1968-1987 a fost redactor la revista „Cinema”.
În perioada 1956-1968 publică volumele „Energii”, „Nopțile tovarășilor mei” și romanul „A înțelege sau nu”. Apare și volumul „Maimuțele personale” - „Proză pe care o consider adevăratul meu debut literar”.
Apoi, volumele care au urmat au confirmat aprecierile criticii privind originalitatea şi pluralitatea scrierilor sale, dintre acestea evidenţiindu-se ciclul autobiografic de nuvele „Supravieţuiri”, „Meseria de nuvelist”, „Ficţionarii”, „Logica”, „Cap limpede”.

Din 1969 face cronică sportivă sub pseudonimul Belphegor în ziarul Sportul. Iar pentru trei ani, începând cu 1970 îi apar volumele „Un august pe un bloc de gheață”, „Alți doi ani pe un bloc de gheață”, „Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” și „Ocolul pământului în 100 de știri”. Rubrică permanentă în România liberă, „Telecinema” (care va dura 23 de ani).
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023
Duminică, 23 Aprilie 2023