Franţa deschide prima ambasadă a unei ţări din Uniunea Europeană în Guyana

98
Franţa deschide prima ambasadă a unei ţări din Uniunea Europeană în Guyana - 1-1711444093.jpg

Articole de la același autor

Franţa va deschide o ambasadă în Guyana, o premieră pentru o ţară membră a Uniunii Europene, a anunţat Ministerul de Externe de la Paris, cu ocazia vizitei la Georgetown a şefului diplomaţiei franceze, Stéphane Séjourné, transmite agenţia AFP.

Ministrul a discutat în contextul marilor subiecte privind crizele internaţionale - Haiti, Ucraina, Orientul Mijlociu - cu omologul său guyanez Hugh Todd şi cu preşedintele Irfaan Ali.

„Séjourné ştie că poate găsi în Guyana un interlocutor pentru a promova eforturile comunităţii internaţionale pentru rezolvarea acestor crize”, a arătat ministerul, precizând că este prima vizită în republica sud-americană a unui ministru de externe francez.

Decizia Parisului de a deschide o ambasadă la Georgetown „se înscrie de asemenea în resetarea diplomatică a Franţei”, care a anunţat recent înfiinţarea unor alte reprezentanţe diplomatice: o ambasadă în Samoa şi consulate generale în Irak şi Australia, la Mosul, respectiv Melbourne. În diplomaţia franceză, se vor crea până în 2027 încă 700 de locuri de muncă.

Conform unei surse apropiate de guvernul guyanez, „din dorinţa de apropiere între ţări vecine şi prietene, Guyana şi Franţa au decis să scrie un nou capitol al istoriei lor, deschizând o ambasadă a Franţei la Georgetown în 2025”.

Guyana, bogată în resurse petroliere şi apropiată de Guyana Franceză, are în prezent statutul de membru ales al Consiliului de Securitate al ONU şi asigură preşedinţia Comunităţii Caraibelor în timp ce în Haiti se desfăşoară o criză politică şi de securitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.376 secunde