Giorgia Meloni dă asigurări că viitorul guvern italian va susţine Ucraina

87
Giorgia Meloni dă asigurări că viitorul guvern italian va susţine Ucraina - giorgia-1664371050.jpg

Articole recomandate

Giorgia Meloni, care a câştigat alegerile în Italia, a asigurat Ucraina de sprijinul deplin al viitorului său guvern de coaliţie, într-un mesaj adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează agenţia DPA, consultată de Agerpres.

„Ştiţi că puteţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean. Rămâneţi puternici şi păstraţi-vă credinţa neclintită!”, a spus Meloni, care va deveni probabil prima şefă a unui guvern de dreapta al Italiei după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care alianţa pe care o conduce şi-a asigurat majoritatea absolută în Parlamentul Italiei.

Zelenski a felicitat-o pe Meloni şi a mulţumit Italiei pentru ajutor în contextul invaziei ruse asupra Ucrainei.

Actualul premier al Italiei, Mario Draghi, a fost întotdeauna clar în ceea ce priveşte sprijinul său pentru Ucraina şi livrările de arme Kievului, după declanşarea invaziei ruse în urmă cu şapte luni.
 

La rândul său, Meloni a condamnat ferm Rusia şi a spus în mod repetat în ultimele luni că este în mod clar de partea Kievului. Astfel, în problema Ucrainei, Meloni împărtăşeşte poziţia lui Draghi şi a majorităţii guvernelor europene.

Cu toate acestea, cei doi parteneri ai săi de coaliţie din cadrul viitorului guvern au exprimat unele îngrijorări. Liderul partidului Liga, Matteo Salvini, a criticat sancţiunile împotriva Moscovei şi este un fan al preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce liderul partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi, a fost timp de ani de zile prieten apropiat cu Vladimir Putin şi a susţinut într-un interviu pe care l-a acordat cu o săptămână înainte de alegeri că Putin a fost presat să atace Ucraina.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9196 secunde