Infiltrațiile de apă în Salina Praid oprite de specialiștii Apele Române

255
Infiltrațiile de apă în Salina Praid oprite de specialiștii Apele Române - praid1large-1717685449.jpg

Articole de la același autor

Specialiştii Apele Române continuă intervenţiile în zona Salinei Praid şi au reuşit să oprească infiltrarea apei din pârâul Corund.


”Continuăm monitorizarea zonei de la Salina Praid şi acordăm sprijin nemijlocit administratorilor salinei. Astfel, în acest moment, se "scanează" prin săpătură mecanică toată zona afectată de sufoziuni (albie minoră, albie majoră, parte din incinta apărată) pentru astuparea golurilor”, anunţă, joi, Administraţia Naţională Apele Române.


Instituţia precizează că s-au făcut mai multe lucrări în zonă, în regim de urgenţă.


”Lucrările au fost executate pe un teren dificil, timp de 6 zile, de către echipele noastre. La această oră nu se mai infiltrează apă din cursul pârâului Corund, în orizonturile de lucru ale Salinei Praid. Intervenţiile colegilor noştri au venit în urma solicitării formulate de conducerea Salinei Praid care a cerut sprijinul Apelor Române fiind astfel alocate resursele necesare (muncitori, utilaje, suport tehnic) pentru realizarea unor lucrări imediate de punere în siguranţă a zonei. Toate materialele necesare şi combustibilul utilajelor au fost asigurate de Salrom”, a mai transmis sursa citată.


Specialiştii precizează că, în anul 2023, a apărut prima "sufoziune" în masivul de sare în incinta apărată, pe malul drept al pârâului Corund.


În luna aprilie 2024, a mai apărut o sufoziune, iar la începutul lunii mai, aceasta s-a extins inclusiv sub albia pârâului Corund.


Sufoziunile produse în masivul de sare au condus la pătrunderea apei în orizonturile de lucru ale Salinei Praid.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3513 secunde