Investiție majoră la Constanța. Oil Terminal a inaugurat un nou rezervor de stocare. "Este un proiect de regenerare urbană"

1376

Articole de la același autor

A fost un moment istoric vineri la Constanţa. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut o vizită în oraşul de la malul mării, unde a participat la inaugurarea construcției celui mai mare rezervor de stocare deţinut de compania Oil Terminal cu o capacitate de 55.000 metri cubi, situat în secția Platforma Sud.

Directorul general al Companiei Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, a declarat că prin finalizarea acestei investiții obiectivul principal îl reprezintă mărirea capacității de depozitare și transferul către secția Platforma Sud, situată în afara orașului Constanța, dar și a capacităților existente în secția Platforma Nord, situată în municipiul Constanța.

În prezent, Oil Terminal are în derulare un proiect de regenerare urbană pentru întreaga regiune, un proiect mixed-use, în parteneriat cu o companie care are drept scop creșterea gradului de acoperire privind îmbunătățirea calității vieții populației. Construcția rezervorului a durat 17 luni și a fost finalizată cu 13 luni înainte de termenul contractual (30 de luni) prevăzut inițial. Această nouă capacitate de dezvoltare reprezintă o necesitate stringentă pe fondul actualei situații geopolitice și oferă posibilitatea de a fi folosit atât pentru depozitarea de țiței cât și pentru motorină, în funcție de solicitările pieței.

La secţia Platforma Nord, situată în municipiul Constanţa pe strada Caraiman, ministrul Sebastian Burduja, împreună cu directorul general al companiei Oil Terminal, Sorin Ciutureanu şi cu primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, au făcut o scurtă prezentare a acestei noi investiții.



„Avem depozitul 4 Sud, acolo unde se află acest nou obiectiv de investiții pe care l-am inaugurat astăzi (n.r. vineri). Avem toate datele necesare şi ne folosim de depozitul Oil Terminal din Portul Constanța. Este o capacitate de stocare de 80.000 de metri cubi. Anul acesta vom construi un nou rezervor de 90.000 de metri cubi. Avem și Depozitul Nord care se află în centrul orașului Constanța. Este înconjurat de un cartier de locuințe. Unul dintre motivele pentru care am construit Depozitul 4 Sud este acela de a muta capacitatea de stocare din acest Depozit Nord acolo. Este un proiect de regenerare urbană cu foarte multe beneficii pentru localitatea Constanța”, a declarat Sorin Ciutureanu.

Ministrul Sebastian Burduja s-a declarat extrem de încântat de ceea ce a găsit la malul mării.

„Am ținut să mă aflu la Constanța și vă mulțumesc pentru această ocazie. Asta înseamnă o șansă pentru constănțeni de a-și reinventa calitatea energetică. Acest proiect va da Constanței o nouă față prin această dezvoltare. Acest nou rezervor permite să se mute capacități în Sud acolo unde nu interferează cu viața cotidiană a comunității. În al doilea rând ne-am obișnuit să vorbim despre potențialul Oil Terminal. Aici este o tradiție îndelungată. Conflictul care s-a creat în Ucraina a dat o nouă perspectivă pentru Oil Terminal. Acest nou rezervor înseamnă o șansă pentru companie să se dezvolte, înseamnă mandatul de a investi și este o veste foarte bună că în România apar anumite investiții într-un timp scurt. Împreună cu celelalte proiecte pe care le-aţi pregătit anul acesta, acest plan de investiţii va da companiei și comunității o nouă perspectivă”, a spus Sebastian Burduja.



Vergil Chiţac: „Oil Terminal face investiţii”

La eveniment s-a aflat, aşa cum am menţionat mai sus, şi primarul Vergil Chiţac, cel care a lăudat iniţiativa celor de la Oil Terminal.

„Faptul că dumneavoastră, domnule ministru sunteți aici, (la Constanţa) asta înseamnă că ați dat o importanță mare acestei companii. Asta am făcut și noi. Oil Terminal face investiții. Este vorba despre un influx de bani în oraș. O parte din acești bani ajung și la bugetul nostru. Oil Terminal trebuie să își mute tot ceea ce înseamnă capacitate de stocare în port. Vorbim de o investiție evaluată la 800 de milioane de euro. Zona aceasta de pe strada Caraiman va reveni orașului. Investitorii vor ca polul de atracție vara să fie litoralul, iar în extrasezon toată lumea să vină aici, în centrul oraşului. Îl felicit pe domnul director general și ii doresc cât mai multe investitii”, a declarat Vergil Chiţac.



Ulterior, directorul general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, a tăiat panglica de inaugurare la noul rezervor care a fost construit. De menţionat este şi faptul că acest rezervor este umplut momentan cu apă de mare, pentru probe, urmând ca începând cu săptămâna viitoare să fie pus în funcţiune.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3751 secunde