Peste 1,1 milioane de tineri vor vota la alegerile din data de 9 iunie pentru prima dată în viață

961
Peste 1,1 milioane de tineri vor vota la alegerile din data de 9 iunie pentru prima dată în viață - alegeritineriodn011015-1712324121.jpg

Articole de la același autor

Numărul tinerilor din România cu drept de vot îl depășește în 2024 pe cel al seniorilor ajunși la 65 de ani sau trecuți de vârsta „oficială” a pensionării. Mai mult, pentru 1.115.992 de persoane 9 iunie poate reprezenta ziua primului vot.
Cele mai recente date ale Autorității Electorale Permanente din România, publicate recent, arată modul de distribuție a votanților în funcție de vârsta lor.


Potrivit calculelor, categoria de vârstă 18-22 de ani, adică tinerii care nu au apucat până în prezent să voteze vreodată la alegerile europarlamentare (programate din 5 în 5 ani), ultimul scrutin fiind pe 26 mai 2019, este formată din 1.115.992 de persoane (6,19% din totalul românilor cu drept de vot). Numărul celor cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, adunat cu reprezentanții categoriei 23-34 de ani ajunge la un total 4.189.404 persoane cu drept de vot.


Categoria 65+, adică a persoanelor care au ajuns la această vârstă sau au și mai mulți ani, este constituită în România din 3.955.942 de votanți. Prin urmare, diferența între cele două extreme statistice este de 233.462 de persoane.
La ultimele europarlamentare, conform datelor privind prezența la vot, analizate au fost categoriile 18-24 de ani și 25-34 de ani.


În total, 2.098.300 de persoane au mers la urne, având vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. La polul opus, categoria pensionarilor este 1.829.962 de persoane, care au mers la vot pe 26 mai 2019.


La scrutinul pentru Parlamentul European prezența a fost de 49,02%, la urne venind 8.954.959 de persoane. Numărul celor care au mers să voteze a fost mult mai mare față de 2014, când s-au prezentat 5.911.794 de persoane să-și exprime opțiunea în ceea ce privește europarlamentarele, ceea ce a însemnat o prezență de 32,44%.


Dezinteres major pentru europarlamentare Conform unui sondaj al IRES, la comanda Centrului Agora, doar 8% dintre tinerii care au răspuns întrebărilor au considerat alegerile europarlamentare „cele mai importante” din anul electoral 2024, în timp ce localele au fost indicate la 20% dintre cei respondenți.


Cel mai mare procent este la prezidențiale: 36%. Studiul sociologic menționat a fost realizat prin consultarea tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9683 secunde