Preşedinta Comisiei Europene, primită la Casa Albă de preşedintele SUA

133
Preşedinta Comisiei Europene, primită la Casa Albă de preşedintele SUA - ursula-1677850341.jpg

Articole de la același autor

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va fi primită vineri, 10 martie, la Casa Albă, de preşedintele SUA Joe Biden pentru convorbiri privind sprijinul acordat Ucrainei, dar şi subiecte mai puţin consensuale legate de climă sau China, relatează AFP.

Cei doi lideri vor aborda cooperarea puternică dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru a sprijini Ucraina şi sancţionarea Rusiei, a indicat Casa Albă într-un comunicat.

De asemenea, pe agenda convorbirilor se află subiecte legate de coordonarea dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru combaterea crizei climatice prin investiţii în energie curată, prin lanţuri de aprovizionare sigure.

Joe Biden şi Ursula von der Leyen vor discuta şi despre iniţiativele lansate pentru reducerea dependenţei europene de hidrocarburile ruseşti.

Întrevederea se va axa în cele din urmă şi pe alte subiecte de securitate internaţională, inclusiv eforturile noastre comune pentru a răspunde provocărilor Chinei, se arată în comunicat.

Preşedintele american şi-ar dori ca aliaţii săi europeni să adopte o poziţie mai fermă faţă de China, din punct de vedere diplomatic, dar şi tehnologic şi economic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6188 secunde