Preşedintele Erdogan şi-a amânat vizita de pe 9 mai, la Casa Albă

148
Preşedintele Erdogan şi-a amânat vizita de pe 9 mai, la Casa Albă - 1-1714292829.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a amânat vizita pe care urma să i-o facă preşedintelui american Joe Biden la Casa Albă în ziua de 9 mai, transmite agenţia AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată va fi stabilită în curând, a indicat unul dintre oficiali, potrivit căruia motivul amânării nu este clar.

De cealaltă parte, un responsabil american a arătat că o întâlnire între cei doi preşedinţi nu fusese totuşi anunţată oficial.

Vizita ar fi fost prima a lui Erdogan la Casa Albă după întâlnirea pe care acesta a avut-o cu preşedintele de atunci, Donald Trump, în 2019.

Erdogan şi Biden s-au întâlnit în câteva ocazii la summituri internaţionale şi au discutat prin telefon de câteva ori.

Relaţiile dintre SUA şi Turcia au traversat o lungă perioadă de tensiuni pe mai multe subiecte şi, chiar dacă au cunoscut un dezgheţ de când Ankara a ratificat aderarea Suediei la NATO în acest an, tensiunile se menţin în legătură cu Siria, Rusia şi războiul din Gaza.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4582 secunde