Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, merge la Kiev

100
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, merge la Kiev - presedintele-1648822179.jpg

Articole recomandate

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat, joi seară, pe Twitter, că este în drum spre Kiev, transmite agenţia AFP, consultată de Agerpres.

„Sunt în drum spre Kiev”, a scris Metsola în engleză şi ucraineană, cu un steag ucrainean şi un hashtag în sprijinul Ucrainei, alături de o fotografie în care apare în faţa a ceea ce pare a fi un vagon de tren.

Roberta Metsola, aleasă preşedinte al Parlamentului European pe 18 ianuarie, nu a furnizat detalii despre deplasarea sa la Kiev. Ea va fi primul lider al unei instituţii europene care va vizita capitala Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Joi, Rusia a anunţat că va interzice liderilor europeni şi majorităţii europarlamentarilor să intre pe teritoriul său, ca răspuns la măsurile punitive care vizează Moscova. Diplomaţia rusă nu a publicat lista persoanelor vizate, dar a declarat că a informat reprezentanţa europeană la Moscova despre această măsură. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4428 secunde