Război Israel-Hamas / Manifestaţii în Cisiordania şi în ţările arabe în sprijinul palestinienilor

3207
Război Israel-Hamas / Manifestaţii în Cisiordania şi în ţările arabe în sprijinul palestinienilor - cnbc-1698472763.jpeg

Articole de la același autor

Mii de persoane au manifestat din nou în Cisiordania ocupată şi în mai multe ţări arabe în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza, bombardată de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie, relatează AFP.




"Eliberaţi Gaza!", au scandat sute de palestinieni la Ramallah, purtând steaguri ale Hamas, dar şi ale altor mişcări palestiniene.

Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului din Fâşia Gaza, pe care o controlează, lansând un atac sângeros împotriva civililor de o amploare şi o violenţă fără precedent de la crearea statului Israel, în 1948. Peste 1.400 de persoane au fost ucise, în majoritate civili, în ziua atacului, potrivit autorităţilor.

În represalii, Israelul a declarat un război pentru "anihilarea" Hamas, bombardând fără încetare teritoriul asediat. Peste 7.300 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene.


foto: CNBC


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8417 secunde