Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina în largul Crimeei

236
Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina în largul Crimeei - rusia-drone-1698574610.jpg

Articole de la același autor

Sistemele de apărare antiaeriană ale Rusiei au distrus noaptea trecută 36 de drone lansate de Ucraina deasupra Mării Negre în largul Peninsulei Crimeea, a anunţat duminică dimineaţa Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.

Într-un comunicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, ministerul nu a dezvăluit dacă au existat pagube sau victime în urma atacului.

Reuters menţionează că nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.

În acelaşi timp, agenţia britanică de presă a comunicat despre un incendiu izbucnit la primele ore ale zilei de duminică la rafinăria de petrol Afipski din regiunea Krasnodar (sudul Rusiei), despre care autorităţile locale au declarat că a fost stins cu promtitudine.

Conform unor informaţii difuzate pe reţelele sociale,explozii puternice ar fi zguduit rafinăria.

„Nu au existat victime, nicio infrastructură nu a fost avariată şi nu există nicio ameninţare pentru întreprindere sau pentru rezidenţii aşezărilor din apropiere”, a declarat autoritatea de administrare a situaţiilor de urgenţă din regiunea Krasnodar, situată pe coasta Mării Negre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5942 secunde