Rusia susţine că a exersat lansarea unui atac nuclear masiv de represalii

407
Rusia susţine că a exersat lansarea unui atac nuclear masiv de represalii - 1-1698308901.jpg

Articole de la același autor

Rusia şi-a testat cu succes capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii de pe uscat, de pe mare şi din aer, în cadrul unui exerciţiu ce a fost supervizat de la biroul său din Kremlin de către preşedintele rus Vladimir Putin, informează agenţia AFP, citând un comunicat al preşedinţiei ruse.

Televiziunea de stat rusă l-a arătat pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, raportându-i lui Vladimir Putin despre modul în care a decurs exerciţiul, care a inclus lansarea de rachete balistice şi de croazieră, precum şi participarea unor submarine nucleare şi a două bombardiere strategice Tu-95.

„Rusia şi-a testat capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii”, a declarat ulterior Serghei Şoigu.

Aceste exerciţii au avut loc în aceeaşi zi în care Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a adoptat proiectul de lege de revocare a ratificării Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare, în timp ce Rusia consideră că se află într-o confruntare existenţială cu Occidentul din cauza Ucrainei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5352 secunde