X

SEMNAL DE ALARMĂ: OMS atrage atenția că țânțarii care transmit boli se înmulțesc rapid

257
SEMNAL DE ALARMĂ: OMS atrage atenția că țânțarii care transmit boli se înmulțesc rapid - cesamanancisanulemaiplacitantari-1680710376.jpg

Articole de la același autor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat miercuri că ţânţarii din specia Aedes, care transmit boli virale precum febra Dengue, Zika sau febra Chikunguna, sunt o prezenţă tot mai frecventă în sudul Europei şi în Conul sudic al Americii de Sud, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.


Schimbările climatice şi creşterea temperaturilor în aceste regiuni au permis insectelor să se reproducă mai uşor, a semnalat un responsabil al OMS în domeniul bolilor tropicale, doctorul Raman Velayudhan.


OMS atenţionează că o creştere a numărului cazurilor de febră Dengue şi febră Chikunguna observată în ultimele luni ale anului trecut şi în primele luni ale anului în curs în unele ţări sud-americane ar putea fi un avertisment pentru ţările din sudul Europei, precum Spania, Franţa, Italia, Grecia sau Croaţia. Temperaturile ridicate care se înregistrează în ţările europene în lunile de primăvară şi vară favorizează înmulţirea ţânţarilor pe continent.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5646 secunde