Iar a venit 1 Martie?

M-am gândit bine și am ajuns la concluzia că ei, cumpărătorii de mărțișoare se împart în două categorii (personal, mi se pare nefiresc să-și ofere femeile între ele acest simbol, poate doar mamă către fiică și invers).
O categorie, de fapt majoritară, e compusă din aceia care se simt obligați și caută chilipiruri, pentru că au atât de multe colege de "înțepat" încât cumpără angro. Și, dacă s-ar putea, toate la fel ca să nu cumva să se iște discuții legate de semnificația culorii oferite sau a formei… Ei, aceștia, ăștia, pentru care 1 Martie sau 8 Martie constituie supliciul din fiecare primăvară și pentru care cheltuiala cu tradiția e sinonimă cu o mare pagubă sunt convinsă că ar fi cei mai fericiți dacă… ar emigra (în cel mai bun caz). Mai este o categorie de angrosiști, dar parcă mai orientați, care cumpără un braț de flori mizând pe gingășia expresiei "Pe femei să nu le-atingi nici măcar cu o floare!" și care împușcă doi iepuri dintr-o lovitură.
Și cea de-a doua categorie de cumpărători de mărțișoare care chiar caută un simbol, eventual un handmade unicat, pentru că își doresc să surprindă beneficiara cu un gest mai special, cu conotații. În fine, aceștia sunt rari, atât de rari încât nu-i ține decât… anul acesta.
Ah, mă scuzați, mai există o categorie, dar nu de cumpărători de mărțișoare, ci de… (aici aveți dreptul dvs., doamnelor, să completați cuvântul potrivit!).
Și până la urmă este doar o cutumă care ne face mai speciali ca națiune și pe care nicio lege nu ne-o poate confisca, dar pe care o iubim pentru că ne particularizează din moși-strămoși și e aducătoare de zâmbete pe buzele beneficiarelor. Măcar pentru o clipă!