Sado-masochiste și tâmpiți

547
Sado-masochiste și tâmpiți - b10124798d80ac74151204c419db4b9e.jpg
Varujan Pambuccian scrie, pe blogul său, că ceea ce trăim acum nu este o criză, ci "finalul unui sistem utopic". Și, de asemenea, că nu doar utopiile se sfârșesc. "Doar că utopiile se sfârșesc urât, în convulsii, chinuitor pentru cei care au ghinionul să le fi experimentat".
Nimic mai adevărat. Nimic mai neplăcut. Nimic mai revelator decât această conștiință a eșecului pe care nici măcar la începutul sfârșitului nu ne-o asumăm. Pentru că ar fi total "neprofesionist" să ne recunoaștem greșelile pe care, vreme de câteva zeci de ani, le-am săvârșit dintr-un soi de sado-masochism greu de înțeles. Ar fi total neproductiv, iar aici mă refer la mass media, îndeosebi la audiovizual, să invităm la dezbateri oameni care, în mod surprinzător, chiar au idee despre posibilele măsuri de relansare a economiei și care, nesimțiții!, nu ar hrăni flagelul acestei depresii economice. Și da, ar fi în neconcordanță cu trivialul, promiscuitatea și lenea pe care le-am instituționalizat.
În cursul zilei de luni au fost uciși 19 oameni în urma unui atac al marinei israeliene. Dar toți imberbii din politica autohtonă, care au, foarte probabil, și papuci de casă în studiourile unor posturi de televiziune specializate, cu moderatori cu tot (sau mai ales cu ei) pe cultivarea prostiei naționale și a semănării de panică, perorează pe marginea unor subiecte care le sunt străine.
Vorbesc despre orice, mai puțin despre lucrurile esențiale. Se complac în orice scandal, în orice posibilă ceartă, în orice bălăcire publică în derizoriu. Dacă se lasă și cu insulte este cu atât mai bine, satisfacția e mai mare, este chiar deplină. Ce dacă mai mor niște oameni, ce dacă aceia care chiar ar avea un punct de vedere pertinent pe subiecte ce țin de politica externă nu sunt auziți, urmăriți, ascultați?!?
Dezbatem pe marginea tenișilor, a chiloților, a poveștilor de dragoste de sezon dintre cine știe ce finanțator de partide trecut de prima tinerețe și vreo proaspătă absolventă de liceu. Aproape că facem spume la gură sau vorbim cu precipitații despre tensiunile dintre miniștrii care sparg bani publici în proiecte fantasmagorice și ziariști care îi deconspiră. Dăm definiții despre buna credință a oamenilor din presă și, deopotrivă, a guvernanților, fără a ține însă cont de faptul că, uneori, aceștia au divergențe de opinii nu din poziția de actori ai societății civile, ci din aceea de ipocriți care-și susțin, neconvingător, teoria: cine e vinovat pentru criză, cine se face vinovat pentru… tot și cine trebuie să plătească?!?
Nici măcar nu vorbim despre criză. Ne prefacem. Nici măcar nu privim dincolo de fudulia de partid, de interese, dincolo de beneficiile unor contracte sau de frustrările unor ejectați ai vieții politice, dar care azi sunt împănați și mânuiți, ca niște figuri de la teatrul de păpuși, la ore de maximă audiență, ca să scuipe și ei ce și peste ce a mai rămas de scuipat.
Debirocratizare? Nu! Nu sună tocmai simplu. Simplificarea sistemului legislativ? Nici atât! De ce să ne facem viața mai ușoară când ne-o putem complica?!? Oameni competenți, valoroși, care nu servesc ideii de miștocăreală, sportului național al divagației și nici măcar plăcerii de a problematiza false deziderate? Nu, nu, nu!
Rețeta succesului de mahala, pentru că de asta avem parte, este: se ia, într-un format de genul sinteza zilei, a după-amiezii, a serii, a săptămânii și a lunii, o moderatoare frumoasă, cu dicție perfectă și bentiță cu fundiță și se invită un ministru sau un deputat sau un senator. De aici încolo… la naiba cu "țara care fierbe", "situația din stradă", cu "omul de rând", cu falsele proteste, cu grevele prefăcute, cu proiectul Legii educației. Și, dezbrăcați de orice urmă a bunului simț și într-o relație de total paralelism cu rușinea, distinsa moderatoare-producătoare și demnitarul se ceartă ca la ușa cortului. Și o fac din plăcere, pentru plăcere. Pentru audiență. Și pentru că nu au argumentele, instrumentele necesare și, poate, nici cheful de a dezbate probleme care, de fapt, dor. Și care se văd.
Preferă să mai pună o cărămidă la edificiul acestei utopii, prefăcându-se că nu văd, că nu observă că ea, de fapt, se dărâmă. De-aia zic că în România lui 2010 sado-masochistele și tâmpiții rezolvă orice, la orice oră, pe orice subiect. Pentru că le știu pe toate, evident!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Iunie 2010
Stire din Comentarii : Iubiți-i!
Sâmbătă, 29 Mai 2010
Stire din Comentarii : Cine mai muncește aici?
Vineri, 28 Mai 2010
Stire din Comentarii : Lui Jean Constantin, cu dor
Joi, 27 Mai 2010
Stire din Comentarii : Stai în groapă?
Vineri, 21 Mai 2010
Stire din Comentarii : Ce facem cu legea lustrației?
Pagina a fost generata in 1.1419 secunde