Viva la restauracion!

Singurul lucru bun în problema asta cu nebuloasa CTV este că pe frecvența televiziunii rulează non-stop documentare de calitate. Dintr-o astfel de producție nemțească am putut afla de Plan Maestro, un megacomplex de măsuri inițiate de El Lider Maximo și dezvoltate de Eusebio Leal pentru restaurarea a peste 900 de clădiri din Habana Vieja, Havana Veche.
Din câte știu la ora asta, Cuba este, dacă nu la pământ, cel puțin pe-aproa-pe: economic, social, financiar. Cu toate astea, înainte să alunece ireversibil pe panta ramolismentului, Fidel a intuit că Leal este omul potrivit pentru readucerea Havanei la glam-ul interbelic. Iar Leal a pus la punct un sistem ingenios de finanțare: dolarii turiștilor ce dau buluc să caște gura la hotelurile deja renovate se transformă în pesos cubanezi, o monedă mai slabă decât leul nostru. Cu pesos, Leal cumpără materialul de construcții și mâna de lucru, iar cu profitul rezultat trece la restaurarea altui celebru hotel, cazinou, club și tot așa.
Mă uitam și nu-mi venea să cred. Cum am spus mai la deal, documentarul este realizat de nemți, deci nu cred că e vorba de vreun material propagandistic. Ei bine, cubanezii ăia, vai de capul lor, săraci de speriau și sticlele goale de rom, munceau pentru a reînvia Havana lor, nu a lui Fidel, nici a lui frate-său. Și sunt sigur că-i durea undeva că e ordin de partid, că e Plan Maestro, că aia, că ailaltă. Ziua trăgeau la ciocanul pneumatic, seara puneau mâna pe chitară sau maracas și dădeau drumul la cha-cha și son.
Instantaneu am făcut comparația cu ce-am văzut în București și Constanța, în zonele istorice. Lipscanii cică sunt în restaurare. De fapt, strada aia e o groapă de la un cap la altul, cu pasarele de lemn pe-o parte și pe alta. Iar când am ajuns pe-acolo, vinerea trecută, nu muncea nimeni, evident. Nu mai zic de peninsula noastră, că știm toți ce se întâmplă în ghetoul ăla. Dacă șefii și șefuții administrației publice locale ar fi adus din Caraibe nu doar havanele groase de-un deget și butelcuțele de rom original, ci și ideile "revoluționare" în materie de restaurări, poate am fi avut turiști nu doar în Mamaia, ci și în sudul orașului.
Și nu pot să nu mă întreb: ce-au cubanezii ăia (care, atenție, lucrează pe 15 dolari pe lună!) și noi n-avem, mă? Să nu veniți să-mi spuneți că suntem o țară săracă (cum face Van, criticul nostru de serviciu de pe site, și așa le explică el pe toate), că nu avem bani nici să trecem strada, că... vai! Tare mi-e teamă că nu e vorba numai de "nema putirință", ci și de "nema voință".