157 de ani de la înființarea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al României

648
157 de ani de la înființarea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al României - x-academia-romana-1680521173.jpg

Articole de la același autor

Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, va sărbători marți, 4 aprilie 2023, în Adunare Generală festivă, 157 de ani de la înființare. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 10.

 Sesiunea festivă va fi deschisă de alocuțiunea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va evidenția cele mai importante momente din activitatea venerabilei instituții de-a lungul a peste un secol și jumătate de istorie. Acad. Dorel Banabic, președintele Secției de științe tehnice, va prezenta succint evoluția cercetării fundamentale în mediul academic și rolul acesteia în societate.

 Cu acest prilej, Academia Română propune publicului pasionat de cunoaștere întâlnirea cu prof.univ.ing. Adrian Bejan, membru de onoare al Academiei Române, prin intermediul conferinței intitulate „Libertate, frumusețe, evoluție, natură“, manifestare științifică de înalt nivel, care abordează tematica din perspective inter și multidisciplinare.

 Începând cu ora 12, în cadrul Zilei porților deschise, publicul va putea vizita cele mai reprezentative spații din sediul Academiei Române – Aula Academiei, Clubul Academicienilor, Muzeul Memorial – și va beneficia de un tur ghidat în Biblioteca Academiei Române.

 În cadrul zilei festive va avea loc, în format online, o întâlnire a conducerilor Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei.

 

Repere cronologice

Academia Română, forul suprem de consacrare în cultura şi ştiinţa românească, îşi are actul de naştere în Decretul Locotenenţei Domneşti din 1/13 aprilie 1866, prin care se înfiinţa la Bucureşti Societatea Literară Română, având ca prime sarcini stabilirea ortografiei limbii române, elaborarea şi publicarea dicţionarului şi gramaticii limbii române.

 Societatea a fost alcătuită, pentru început, din 21 de membri aleşi din toate provinciile româneşti (trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, câte doi din Banat, Maramureş şi Bucovina, trei din Basarabia şi doi din Macedonia).

 Un an mai târziu, în august 1867, Societatea Literară Română se constituie în Societatea Academică Română având drept scop „a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români“ și urmând să cuprindă trei secţiuni: literară-filologică, istorică-arheologică şi a ştiinţelor naturale.

 Într-o a treia etapă, la 29 martie/10 aprilie 1879, a fost promulgată legea prin care Societatea Academică Română era declarată Institut Național cu denumirea Academia Română. Articolul 2 stabilea idealurile instituției: „Cultura limbii și a istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și frumoaselor arte“.

Începând cu 1990, Academia Română are un număr de 14 secții, acoperind domenii precum: literatură, lingvistică, istorie, filosofie, psihologie, religie, pedagogie, matematică, fizică, chimie, biologie, științe geonomice, științe tehnice, știința și tehnologia informației, agronomie și silvicultură, medicină, științe economice și juridice, sociologie, arte, arhitectură.

Prin lege şi statut, Academia Română are un număr maxim de 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, din care cel mult 40 din ţară.

Prezidiul Academiei Române a hotărât, la 4 aprilie 2000, ca ziua Academiei Române să fie sărbătorită în fiecare an la această dată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3196 secunde