Beneficiarii constănțeni ai primelor didactice, dezamăgiți de prima listă a magazinelor care le acceptă plata

9257

Articole de la același autor

Nu se știe ce negocieri au avut sindicatele cu Guvernul în luna iunie, atunci când greva generală din educație risca să pună în pericol organizarea examenelor naționale, însă cert este că încă una dintre promisiunile de atunci, care au condus la stingerea conflictului, este primită de profesori cu dezamăgire.

Printre promisiunile de la jumătatea lunii iunie 2023 se numărau acordarea sumei de 1.500 lei anual pentru personalul didactic și auxiliar, respectiv 500 lei anual pentru personalul nedidactic până în 2027, precum și o primă tranșă de 50% din noua grilă de salarizare, de la 1 ianuarie 2024.



Dacă promisa mărire a salariilor cadrelor didactice încă se negociază, iar lumea fierbe să nu cumva să fi fost o păcăleală, joi, 2 noiembrie, Ministerul Educației a făcut publică prima listă a unităților comerciale de unde își pot face „cumpărături” cu cardurile primite drept primă pentru cariera didactică.


Reamintim că abia de săptămâna trecută au început să fie încărcate cardurile cu suma de 1.050 lei.

Nu pot fi scoși bani de pe aceste carduri

Cardul „Primă de carieră didactică” este destinat doar pentru plata la un terminal POS al unei unități afiliate Pluxee pentru cheltuielile reglementate de OUG 58/2023, retragerea de numerar fiind interzisă, conform legii. Încercarea de a retrage numerar de pe card poate duce la blocarea acestuia în bancomat. Pentru a fi îndrumat beneficiarul trebuie să sune la 021.207.27.27, de luni până duminică, în intervalul orar 7-22.

Cardurile primite sunt valabile pe toată durata de desfășurare a programului, urmând a fi încărcate anual, în luna octombrie, până în anul școlar/universitar 2026-2027.



În limita a 30% din valoarea primei de carieră didactică, se pot achiziționa materiale consumabile și elemente de birotică pentru susținerea activității didactice. Pentru justificarea acestui procent din primă se dă o declarație pe proprie răspundere, cu mențiunea că se poate verifica eligibilitatea cheltuielilor. Pentru restul de 70% din primă sunt necesare documente justificative, specificate în OMIPE nr. 3956/2023.

În Constanța, profesorii pot merge cu aceste carduri la unitățile comerciale Pictus, RIK, Cărturești, Bogdan Computers & Mining, Educational Center, Diverta, librăriile Safari, Curtea Brâncovenească, Sola Scriptura, Jean Bart (Mangalia) și Comosil Auto (Murfatlar/Basarabi).



Conform anunțului făcut de minister, lista este actualizată săptămânal, cadrele didactice având posibilitatea să transmită sugestii pentru noi unități comerciale.

Primele reacții ale beneficiarilor

La vederea listei de joi, 2 noiembrie, unii dintre profesorii constănțeni ne-au declarat că vor mai aștepta completarea listei inițiale cu magazine de unde să-și poată achiziționa produse IT.

În schimb, pe rețelele de socializare, cadrele didactice își exprimă totala nemulțumire. „Ce bătaie de joc! Numai în învățământ trebuie justificată o primă! Poate cei din minister au fost prea ocupați să citească sensul cuvântului «primă»! De magazinele agreate de voi nici nu mai vorbim!”, a opinat un profesor. În timp ce altul se întreabă, pe bună dreptate: „Totuși, ce caută magazine alimentare, carmangerii, farmacii pe această listă? Să înțeleg că pot merge să îmi cumpăr o jumătate de porc? Sigur mă va ajuta în demersul didactic. Parcă era vorba că se pot cumpăra doar produse IT și componente, cursuri profesionale, cărți de specialitate, abonamente la platforme educaționale. Dacă intru în vreo carmangerie, găsesc produse IT? Cine să vă mai înțeleagă? Noaptea minții!”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4521 secunde