Cutremur în Inspectoratul Școlar Constanța. Purcărea, înlăturat

6581
61

Articole de la același autor

Dintotdeauna, schimbările produse în organigrama Inspectoratului Școlar Județean Constanța au suscitat un viu interes, în special din partea cadrelor didactice care mai cunosc "dedesubturile" și "manevrele" care se pot face de către unii inspectori mai cu vechime.

Încet-încet, noul "general" a înlocuit garda veche, așa că era de așteptat ca și prof. Petre Purcărea, inspector de specialitate istorie, să fie pe lista nominalizaților. Conform deciziei consiliului de administrație al ISJ Constanța, din data de 16 iulie, începând de luni, 22 iulie, prof. Petre Purcărea și-a încheiat activitatea de inspector, urmând să revină la catedra de istorie a Școlii Gimnaziale nr. 30 "Gheorghe Țițeica".

Probabil cea mai mare surpriză, însă, pentru lumea învățământului constănțean o constituie schimbarea din funcție a prof. Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu", cadru didactic recunoscut pentru activitatea depusă în calitate de discipol al veneratului prof. Constantin Vitanos. În acest caz, explicația "generalului" Popescu este una pe care am fi vrut s-o lămurim împreună cu prof. Ciobotaru, dar din păcate nu a putut fi contactată. "Am avut o discuție cu doamna Ciobotaru, în urma căreia am căzut de comun acord să îi oferim un timp pentru a-și pune ordine nu numai în hârtii, dar și în viața personală. După care sperăm ca de la 1 septembrie 2013 să revină la direcția Colegiului", a afirmat prof. Popescu. Până atunci, fotoliul de director va fi ocupat de adjunctul prof. Mihaela Tudorache.

O altă schimbare produsă la ISJ Constanța o vizează pe prof. Doinița Apostol, care a fost promovată de la biroul de inspector de specialitate învățământ primar în fotoliul de director al Școlii "Ioan Borcea" din Agigea, post rămas vacant în urma demisiei prof. Claudia Vintilă, semnate în urmă cu o lună.

După cum declara, ieri, prof. Răducu Popescu, renunțarea la serviciile prof. Anca Niculescu, fost inspector de specialitate limba engleză, s-a produs pe fondul intențiilor sale de a reduce schema de personal a ISJ Constanța: "Îmi doresc ca în cel mai scurt timp să pot avea alături o echipă completă de inspectori cu normă întreagă, pe care, atunci când îi caut, să nu mai aflu fie că sunt la ore sau concursuri".

Revenind la demiterea prof. Petre Purcărea, deloc de neglijat, dar ușor de intuit, "manevra" fusese oarecum semnalată încă de la ședința cu directorii care a avut loc la Palatul Copiilor chiar înainte de Evaluarea Națională 2013, când prof. Răducu Popescu l-a "bătut pe umăr" tovărășește, mai în glumă-mai în serios. Și, cu toate acestea, speculații legate de președintele Comisiei județene a Evaluării Naționale, recte Purcărea, au existat și după afișarea rezultatelor la cele două probe scrise, când gurile rele spun că ar fi circulat o listă cu 30 de nume de elevi care trebuiau să primească note mai mari. Dar cum această speculație nu s-a probat, nu ne permitem să aruncăm cu pietre.

Comentează știrea

61 comentarii. Pagina 2 din 7. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...7 
Roscata
18 iulie 2013
Ai grija sa nu te imbolnavesti!

Domnule insp. PIP daca vi se face rau sa va duceti la Iowemed !!! De restul ne ocupam noi!!!!

ela
18 iulie 2013
schmbări, schmbări ...

Va invârtiți degeaba în jurul cozii: orice mandat mai lung de 4 ani în orice funcție de conducere din orice domeniu dăunează mediului respectiv(dovedit!).Nemții au un princiu foarte sănătos: dacă ceva nu funcționează, atunci trebuie făcute schimbări! Doamne ajută ca acestea să fie spre bine.

D.
18 iulie 2013
Nu prea cred..

Cel mai probabil Anamaria merge sa-si caute un post mult mai bun decat cel "amarit "de director. Imi e imposibil sa cred ca unele persoane se vor" elibera "din sistemul asta si daca o vor face atunci il vor impanzi pe altul!

fost profesor
18 iulie 2013
"generalului"

Frățioare, pune camere web în I.S.J. ca să vadă toată lumea care este atitudinea și eficiența funcționarilor(inspectorilor) față de educatorii, învățătorii și profesorii de rând care vin cu diferite probleme din toate colțurile județului, făcând naveta cum poate fiecare, prin ploi, prin zăpezi sau pe caniculă, care sunt ținuți pe la uși ore sau chiar zile întregi și trimite-i apoi pe împricinați(pe funcționari) la "schimb de experiență" în locul mai sus amintiților care duc cu adevărat greu învățământului constănțean.

Elsa
18 iulie 2013
flori, coroane, candele

Să mergem oare în parcarea ISJ cu flori?

Minodora la minim
18 iulie 2013
Ceee ???...50 grame ???...

Ce zise-si tu Minodoro ?...50 de grame zilnic ?...hahaha...50 de grame de trei ori/zi poate ai vrut sa zici....Pai tu crezi ca " zâna " se joaca cu 50 de grame, vrei s-o critice cei de la " Zorile " ?...Acum are timp si bani sa mearga cu " nea Petross " la un sprit prelungit...Gata cu mafia lor, a apus definitiv !!! Bravo generale !!! poti sa faci contract cu Polaris pentru definitivarea curateniei generale de vara pentru ca : " toamna se numara bobocii "....

Răspuns la: nevasta ta cea frumoasa
Adăugat de : minodora la maxim, 18 iulie 2013
acum ai timp don pedro sa o urmaresti pe frumoasa sotie care bea zilnic 50 de grame de votca la barul de langa bloc
lauda de sine...
18 iulie 2013
generalul

cine nu e cu tine e impotriva ta! iti scrii sigur mesajele pe care le plasezi lui faliboga (el are experienta cu tusac pentru care scria toate abjectiile de pe lume) si dragomir sapa tu groapa altora ...sa vezi ce trante o sa iei !

dragomir
18 iulie 2013
trante

vreau și eu să știu ce trânte mi se pregătește : ))

Mirku
18 iulie 2013
50 grame

50 grame bea aia pracum cafeaua dimineața, mai târziu nu știu ce face. Dar dacă tu zici că bea mai mult, așa o fi.

Mistral
18 iulie 2013
Control

Raducu , stai calm ? Bate vantul schimbarii ! Nu simti ? Timofte si Miu ti-au "programat " un control de la Bucuresti . Exista o reclamatie sus de tot . Nici Radu si nici Nicu nu te pot scoate din asta . Pa !

61 comentarii. Pagina 2 din 7. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...7 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6679 secunde