Două spectacole din registre diferite în debutul celei de-a cincea săptămâni a SEAS

260
Două spectacole din registre diferite în debutul celei de-a cincea săptămâni a SEAS - xacinceasaptamana-1659527607.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a doua jumătate a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022, a debutat marți, 2 august, cu spectacolul „Gaițele”, oferit de Teatrul de Stat din Constanța, organizatorul mega-evenimentului acestei veri. Și mai urmează încă patru săptămâni la fel de intense, cu numeroase spectacole din toată ţara şi din Chişinău.

Joi, 4 august, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, puteţi vedea o comedie excelentă de Neil Simon, „Îmi place cum miroși”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Puiu Şerban. Povestea aduce în prim plan un triunghi amoros din San Francisco-ul anilor ’60: Norman se îndrăgosteşte de Sophie, noua lor vecină şi fostă campioană olimpică la înot, însă, deşi se poziţionează politic în extreme diferite, ea îl preferă pe Andy, aşa că toată prietenia şi afacerea riscă să se „prăbuşească”. Un punct tare al acestui spectacol este garnitura excepţională de actori de la Sibiu, în frunte cu Ofelia Popii, cea care a primit de trei ori premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă.

Vineri, 5 august, de la ora 21:00, pe scena din Parcul Arheologic, trupa Teatrului „Mihai Eminescu" din Botoșani vine cu un spectacol ce are premise speciale de a atrage în primul rând publicul constănţean. Excepţionala trupă din nordul ţării, condusă de regizorul Andrei Măjeri, pune în pagină, cu sensibilitate, nostalgie, dar şi umor, poveştile de dragoste ale unor celebre figuri mitologice feminine, descoperind un text minunat, dar mai puţin cunoscut al lui Ovidius. Cele nouă actriţe dau viaţă EROINELOR şi ne fac părtaşi la scrisorile lor de iubire, într-un spectacol de excepţie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4792 secunde