Elevii Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, beneficiarii a trei proiecte Erasmus+

325
< 1 min citire
Elevii Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, beneficiarii a trei proiecte Erasmus+ - whatsapp-image-20241014-at-18395-1728994038.jpeg
Elevii și profesorii Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia au participat la activitatea ”Intercultural Erasmus Day”. Evenimentul a fost înscris pe harta europeană dedicată inițiativei #ErasmusDays și a dat ocazia foștilor, actualilor și viitorilor beneficiari Erasmus+ de a împărtăși din experiențele lor de învățare, de a inspira și a face vizibile proiectele Erasmus+ ale instituției.
Foștii beneficiari Erasmus+ au organizat pentru participanți expoziții cu produsele realizate în proiecte, au prezentat tradițiile, cultura și obiceiurile țărilor pe care le-au vizitat în programele de învățare la care au participat. Activitatea s-a încheiat cu un program artistic multicultural.
Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, va implementa anul acesta trei proiecte Erasmus+:
-        Proiectul acreditat de educație școlară cu codul 2024-1-RO01-KA121-SCH-000204989;
-        Proiectul de formare profesională ”Pași către un viitor de succes în IT” cu codul 2024-1-RO01-KA122-VET-000204967;
-        Proiectul de parteneriat strategic ”D-STEAM Careers” cu codul 2024-1-RO01-KA220-SCH-000251572.
Toate aceste proiecte urmăresc dezvoltarea competențelor lingvistice și digitale ale elevilor și profesorilor, formarea de competențe antreprenoriale și de dezvoltare durabilă, promovarea educației incluzive și a competențelor transversale dar și dezvoltarea gândirii creative și formarea profesională a elevilor pentru o mai bună absorbție pe piața muncii", a transmis prof. Elena Nechita, directorul liceului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde