Expoziţia "Marea Neagră în cartografia europeană" prezintă mistere din antichitate până în perioada modernă

303
Expoziţia

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța împreună cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC) vă invită în perioada 18 decembrie 2023 - 15 ianuarie 2024 la expoziția „Mapping the Black Sea. Marea Neagră în cartografia europeană”. Evenimentul va avea loc la sediul bibliotecii, accesul publicului fiind liber. Precizăm că expoziţia face parte din proiectul care a avut ca parteneri municipiul Nessebar, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Expoziția la care facem referire prezintă hărți și descrieri geografice care relevă modul în care a fost înțeleasă și înregistrată zona Mării Negre, din antichitate până în perioada modernă. Potrivit reprezentanţilor MINAC, cea mai veche dovadă cartografică aparține antichității și este o hartă realizată pe piele, care se referă la perioada anilor 230-240 p.Chr., descoperită în timpul săpăturilor arheologice de la cetatea Dura Europos, din Siria. Ea este anterioară așa-numitei Tabula Peutingeriana (secolul al IV-lea p.CHr.), un itinerar sau ghid produs de inginerii romani.

Ulterior, dezvoltarea comerțului și a navigației în bazinul mediteranean și extinderea acestora spre est, practicate în principal de orașele-state italiene Veneția, Genova, Ancona și Amalfi, au necesitat crearea portulanelor, care au descris porturile, distanțele dintre acestea și cele mai ușoare căi de acces. Concepte ale coastei Mării Negre în secolele XVI-XVIII au apărut în lucrările multor cartografi europeni, în bresle de cartografi și ateliere. Printre producătorii de hărți, renumiți pentru realizările lor, se numără Abraham Ortelius, Nicolas și Guillaume Sanson, Johann Baptist Homann, Isaak Tirion și Johann van der Bruggen.

„Expoziția evidențiază că de-a lungul veacurilor au existat oameni cu spirit economic și științific - oameni de știință, marinari, ecleziaști, negustori și militari, care au depășit toate obstacolele și interdicțiile de dragul colectării, analizei și furnizării informațiilor și a cunoașterii, orientate mai puțin către credința umană și mai mult spre mintea umanistă. Obiectivul proiectului ARHICUP a fost promovarea turismului arheologic, istoric și cultural în regiunea de vest a Mării Negre, prin prezentarea bogatelor comori ale patrimoniului. În acest scop, a fost creat web portalul www.arhicup.net, care conține date bibliografice, modele 3D de artefacte și situri arheologice, o colecție digitală de hărți vechi ale regiunii Mării Negre și un Web-GIS pentru georeferențierea obiectelor prezentate”, au precizat muzeografii constănţeni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5248 secunde