Ce semnificație are Ziua Dobrogei pentru elevii constănțeni. Noroc cu referatele școlare dedicate sărbătorii

7457

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a fost, marți, gazda unui eveniment dedicat aniversării a 145 de ani de la reintegrarea Dobrogei la statul român, în cadrul proiectului județean „Istorie și Civilizație în Dobrogea Multiculturală”, aflat la prima ediție.

Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Palatul Copiilor și Universitatea „Ovidius” din Constanța, evenimentul a fost deschis de Angelo Mitchievici, directorul instituției gazdă, care a adus în fața publicului valorile importante care au contribuit la realizarea regiunii Dobrogea.

„Scriitorii, oamenii de cultură, sportivii din Dobrogea au contribuit în mod esențial la punerea pe hartă a acestei regiuni. Este vorba de mari actori, mari artiști clasici! Deci Dobrogea este, și din acest punct de vedere al excelenței, în ceea ce privește cultura, un reper important. Este foarte clar pentru mine că într-un fel ștafeta, ușor-ușor, va fi predată și trebuie să fiți foarte conștienți de ceea ce reprezentați ca dobrogeni, ca locuitori ai acestei regiuni”, a declarat Angelo Mitchievici.

În continuare, inspectorul școlar general din Constanța, profesor Sorin Mihai, le-a vorbit celor prezenți despre modul în care trăiesc și conviețuiesc dobrogenii. „Este un eveniment care se află la prima ediție și care își propune să arate lumii ceea ce credem că știm deja. Și vă spun și de ce am păstrat acest «credem» în discurs. E greu să-i explici unui dobrogean cât de important este ceea ce se întâmplă în Dobrogea și cât de frumos reușim noi să trăim, să conviețuim, pentru că noi o facem firesc. N-avem cum să explicăm ceea ce deja e un dat firesc. Ne uităm și în contextul internațional și vedem cum în alte zone încărcate de istorie, așa cum este și în Dobrogea, lucrurile nu sunt simple, ci extrem de complicate atunci când există mai multe puncte de vedere. Noi avem aici, în Dobrogea, o coexistență firească”, a spus prof. Sorin Mihai.


Întrebați dacă știu câte ceva despre semnificația Zilei Dobrogei, mai mulți elevi prezenți la eveniment ne-au spus că înainte nu au citit despre această sărbătoare, însă s-au informat acum, cu ocazia evenimentului. În special, s-au informat foarte mult în pregătirea lucrărilor științifice pentru proiectul la care au participat, la Biblioteca județeană. De asemenea, alți elevi au învățat mai multe despre Ziua Dobrogei prin referatele pentru ora de istorie de la școală.

„Înainte nu știam prea multe despre semnificația Zilei Dobrogei, dar în ultimul timp a trebuit să citesc despre această sărbătoare, pentru că am avut de făcut lucrări științifice să le prezentăm la eveniment”, ne-a spus o elevă de la Colegiul Național „Mihai Eminescu din Constanța.

„Eu am învățat mai multe de la lecțiile de istorie dedicate Zilei Dobrogei. Înainte nu făceam legătura între sărbătoarea aceasta și războaiele care au avut loc atunci”, ne-a spus o altă colegă de-a ei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0541 secunde