X

Eminescu: "Din punct de vedere istoric, dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil"

15324
La capătul a patru săptămâni de dezbateri, Marile Puteri, întrunite la Congresul de Pace de la Berlin, semnează, la 1/13 iulie 1878, Tratatul de Pace; în ceea ce priveşte România, se recunoaşte Independenţa acesteia, precum şi „unirea” de către acestea - semnatarele Tratatului - a Dobrogei, potrivit art. 46 al Tratatului. Cel precedent, însă, art. 45, impunea cedarea către Rusia a celor trei judeţe din nordul Deltei Dunării - motiv pentru care opinia publică românească, presa, mulţi parlamentari vor protesta încă în prima parte a anului 1878, când devenise publică intenţia Rusiei de a avea acces la Gurile Dunării, faţă de raptul unei porţiuni a Statului Român.

După semnarea Tratatului de Pace însă, se pledează pentru acceptarea situaţiei, informaţiile asupra Dobrogei, care încep să apară în presă, contribuind la o mai bună înţelegere a istoriei şi importanţei acesteia pentru România: „Astfel fiind faptele, nu credem alta nimic mai oportun decât de a ne privi Dobrogea ca proprietatea noastră şi a ne cugeta la ce avem de făcut, spre a trage din această proprietate toate foloasele legitime şi, mai cu seamă, a căuta să facem mulţumiţi pe locuitorii de numeroase naţionalităţi care populează această ţară şi a-i înfrăţi cu noi” - scria într-un prim articol de sinteză asupra Dobrogei, la 4 august 1878, geograful Grigore Cobălcescu. El prevedea o dezvoltare fără precedent a Dobrogei în cadrul Statului Român, inserează multe amănunte asupra structurii geologice, a componentelor geografice, a situaţiei economice, pledează - clarvăzător - pentru construirea unui pod peste Dunăre, care să permită racordarea căilor ferate din restul ţării la calea ferată Constanţa-Cernavodă (dată în folosinţă în 1860) - aceasta urmând a „fi marea arteră a comerţului şi a civilizaţiei române peste Dunăre”. La fel, inginerul englez John T. Barkley trimite unui cunoscut ziar bucureştean („Românul”, la 14 decembrie 1878) o foarte interesantă epistolă asupra Dobrogei, redacţia apreciind că „din toate informaţiunile pe care le-am avut până astăzi asupra acestei posesiuni a României, acelea ce ni le dă epistola d-lui Barkley sunt fără comparare cele mai însemnate, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punctul de vedere economic şi chiar politic”.

La rândul său, Mihai Eminescu arăta, tot în 1878, pe parcursul mai multor articole inserate în ziarul „Timpul”, că „din punct de vedere istoric, dreptul nostru istoric asupra Dobrogei este incontestabil. Romană în vremea împăratului August, loc de exil al poetului Ovidiu, bizantină în urmă, trecând de la Asanizi la Ţara Românească, ea a rămas a Ţării Româneşti, până ce ne-a fost luată de turci, şi de nimeni altul”; pentru el este fără putinţă de tăgadă că „întrucât poate fi vorba de drept istoric, continuarea Deltei de pe malul drept al Dunării, adică Dobrogea, e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti (subl. n.), care a şi fost a Ţării Româneşti curând după întemeierea acestui principat”. De asemenea, el relevă interesul Rusiei în zona Gurilor Dunării, necesitatea derulării unor relaţii bune cu Imperiul Rus, aserţiune ce va fi reluată deseori în presa dobrogeană, după cum şi prim-ministrul din acea perioadă, Ion C. Brătianu (1821-1891), avea să o evidenţieze, în discursul de la Senat, la 28 septembrie 1878, reiterând şi el semnificaţia drepturilor istoric româneşti asupra Dobrogei: „Desfid să vină oricine cu un singur document, ca să probeze că Dobrogea a făcut parte din statul Bulgariei. Turcia a venit la început de sec. al 15-lea de a luat-o de la noi cu sabia şi acum, când s-a luat de la Turcia înapoi, s-a luat iarăşi cu ajutorul braţului României. Să nu ni se zică, dar, că Dobrogea a fost a Bulgariei; noi am posedat-o cu sângele nostru, am pierdut-o cu sabia şi acum s-a reîntors la noi iarăşi cu sabia! (subl.n.)”.

Prof. univ. dr. Stoica LASCU



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5055 secunde