Pentru a evita scandalurile cu părinții

Grădinițele se vor muta și-n școli

1327
1
Grădinițele se vor muta și-n școli - 788800573c2564905bda85a8a9ef932b.jpg
An de an, aceeași problemă, aceeași teamă de a nu rămâne cu copilul preșcolar neînscris la grădiniță. Părinții, uneori disperați, se simt neînțeleși
de directorii instituțiilor de învățământ, care par impenetrabili și care dau verdicte de genul "Nu mai insistați, nu mai sunt locuri, căutați altă grădiniță!".

Până pe 16 mai, se lucrează la statistici care cuprind reînscrierile preșcolarilor deja existenți în grădinițe. După această dată și până pe 27 mai, urmează să fie primite dosarele celor nou înscriși.
Prof. Maria Moga, inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar, ne-a declarat că, spre deosebire de alte instituții, la grădinițe, înscrierile se fac în ordine inversă, respectiv au prioritate copiii de 6-7 ani, apoi cei de 4-5 ani și grupele mici se formează în cele din urmă.
"Îi rog pe părinți să înțeleagă că ne străduim să rezolvăm toate problemele pe care ni le ridică, Inspectoratul Școlar Județean căutând spații chiar și în școli, pentru a putea împăca pe toată lumea. Cum, de altfel, se întâmplă la Școala nr. 3, unde Grădinița nr. 45 funcționează cu trei săli de grupă", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Maria Moga.

Se extind cu grupe numeroase grădinițe
De la același inspector, am aflat că, din anul școlar 2011-2012, Grădinițele nr. 52 și nr. 38 (care va deveni structură a Școlii nr. 37 "Grigore Antipa") vor trece, la solicitarea părinților, în program prelungit. "Funcție de numărul celor înscriși la program prelungit, dacă părinții vor dori, putem lăsa și grupe de orar normal. Vom analiza fiecare situație în parte", ne-a declarat prof. Moga.
De asemenea, Grădinița nr. 47 "Lumea Poveștilor" se va extinde cu patru grupe, Grădinițele 6, 8 și 19 cu câte o grupă, iar Grădinița "Andersen", din cadrul Colegiul Național de Arte "Regina Maria", va trece în cadrul Grădiniței nr. 36 "Steluțele Mării".
Și, pentru că știm că în zona CET, unde există o singură grădiniță, nr. 49, sunt mai mereu probleme cu înscrierea, am dorit să aflăm dacă s-au luat ceva măsuri.
"Chiar astăzi (n.r. - ieri) de dimi-neață, am fost în inspecție acolo și am rugat-o pe doamna direc-toare, care era foarte îngrijorată, să primească toate cererile părinților. Anul trecut, în toamnă, când au existat reclamații, am discutat cu fiecare părinte și am reușit ca, spre exemplu, o familie care locuia în Tomis Nord să-și înscrie copilul la Grădinița nr. 2 (zona Brătianu) care era în drumul spre serviciul acestora. Vom ține legătura cu toți părinții care ni se adresează fie pentru a-i reorienta, fie pentru a-i anunța în cazul în care se eliberează locuri la grădinița pe care și-o doresc", a explicat inspectorul ISJ.
Știm că situația nu este chiar așa de roză și că, de fiecare dată, părinții s-au simțit obligați "de împrejurări" să fie "atenți" cu înscrierea, dar poate că anul acesta va fi mai altfel. Așteptăm să ne împărtășiți comentariile dvs. despre înscrierea copilului la grădiniță.

Comentează știrea

Titel
6 mai 2011
Imi explica cineva...

Imi explica si mie cineva situatii gradinitelor? Pana la urma sunt prea multi copii sau prea putine gradinite?

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Ianuarie 2011
Stire din Politică-Administrație : I-a lovit criza în… vacanțe
Pagina a fost generata in 0.3927 secunde