Hristos s-a înălțat! Tradiții și obiceiuri populare. Tot astăzi sunt cinstiți eroii neamului

416
Hristos s-a înălțat! Tradiții și obiceiuri populare. Tot astăzi sunt cinstiți eroii neamului - img-1654154854.jpg

Articole de la același autor

Potrivit credinţei ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, românii sărbătoresc Înălţarea Domnului, prilej cu care se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masă de Paști, iar salutul este „Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!". Anul acesta, Înălțarea Domnului pică joi, 2 iunie.

Se spune că, după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, incredintandu-i de puterea să și dându-le ultimele învățături. El a mâncat alături de ucenici, așa cum făcuse odinioară.  După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere și înțelepciune divină pentru a merge în lume și pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunță a două venire a lui Iisus, întocmai că și Înălțarea, având la dreapta și la stânga doi îngeri mari și luminoși.

De Înălţarea Domnului, în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi că plante tămăduitoare. Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioada nu mai trec prin Judecată de Apoi și ajung direct în Răi.

Tot în această zi se fac pomeni și se împart pentru morți, în special brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu. Casele și mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean.

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casă va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

Potrivit cărţii biblice "Faptele Apostolilor", Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

Înălţarea Domnului este amintită în "Simbolul Apostolic" şi în "Crezul" niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminică imediat următoare. Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urmă piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

 În popor, Înălţarea Domnului se mai numeşte și Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean că să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, că să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!". Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se ţîn Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot înroşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a înălţat!" şi "Adevărat s-a înălţat!".

 

Cinstirea eroilor neamului

Tot astăzi, 2 iunie 2022 este sărbătorită Ziua Eroilor. Această zi este celebrată, în fiecare an, odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti. Ziua Eroilor neamului are ca scop să ne aducă aminte de ostașii căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

În această zi sunt incluse, potrivit programului aprobat de Guvern, la 26 mai, manifestări comemorative care vor fi organizate în Bucureşti, în ţară, dar şi în afara României. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale va organiza ceremonii la Mormântul Ostaşului Necunoscut, Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul israelit, Filantropia, Monumentul Eroilor Patriei şi Cimitirul Eroilor Revoluţiei, în timp ce Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremonii la Parcela eroilor de pe DN 1, Monumentul Ultimului Străjer al Capitalei, Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cişmigiu şi Monumentul Pompierilor din curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe” Plevna.

 

România a fost țara care doar în Primul Război Mondial a dat tribut aproape un milion de militari şi civili. Toți au murit eroic, pentru întregirea neamului. Prevederile Tratatului de la Versailles din 1919, ce vizau ţara noastră, s-au concretizat prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. Ţara noastră a devenit, astfel, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.

 

De altfel, tot în acest tratat, era prevăzută, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al celor căzuţi la datorie.

 

Un rol deosebit de important, în omagierea eroilor, l-a avut Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, înfiinţată în 1919, sub înaltul patronaj al reginei Maria. Aceasta a devenit în 1927, Societatea „Cultul Eroilor” şi mai târziu, de la 1 august 1940, „Aşezământul Naţional Regina Maria”. Acestei societăţi i se datorează inaugurarea, în anul 1923, a Mormântului Ostaşului Necunoscut, amplasat iniţial în faţa Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol, dar şi construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente şi plăci comemorative în majoritatea localităţilor din ţară.

 

În noua conjunctură politică, de după al Doilea Război Mondial, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, prin Decretul nr. 71/1948. La scurt timp, prin Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, s-a menţinut prevederea potrivit căreia Ziua Eroilor era celebrată la 9 mai, cu prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului.

 

După 1990, ca urmare a demersurilor Ministerului Apărării Naţionale, prin Legea nr. 48/1995, se proclama Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, în Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos. Ulterior, Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război completează manifestările dedicate promovării cultului eroilor la români, stipulând totodată că marcarea acestei zile are loc cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.

 

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Așadar, toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Astăzi este ziua celor care au știut să își iubească țara și să lupte pentru ea, cinste eroilor neamului!

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0665 secunde