Învățământ cu avariile pornite. Sute de catedre "peticite" pe ultima sută de metri

1533
9
Învățământ cu avariile pornite. Sute de catedre

Articole de la același autor

Pe fondul numeroaselor transformări prin care a trecut învățământul românesc, o parte dintre absolvenții care visau să ajungă profesori la catedra pentru care și-au tocit coatele în facultate au ajuns să se reorienteze către posturile care au căutarea cea mai mare.


Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publică, ieri, lista posturilor rămase neocupate în învățământul constănțean, prima zi de școală debutând cu circa 350 de catedre aflate în incertitudinea de a-și găsi ocupant.


Reamintim faptul că 594 de posturi rămăseseră vacante în județul Constanța, cu doar două zile înainte de începerea unui nou an școlar, 229 dintre acestea fiind în mediul urban, dar mai deloc în municipiu, și alte 365 în mediul rural. Cele mai multe posturi rămase neocupate erau cele de învățători - 113 și de educatoare - 76.


Ieri, am încercat să aflăm de la câțiva dintre directorii care s-au confruntat cu problema completării posturilor ce soluții au găsit. 


Surprinzător, anul școlar la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" a debutat cu două posturi libere de învățători. "Avem într-adevăr două catedre rezervate, pe care nu s-a înscris nimeni nici la detașare, nici la celelalte mobilități, motiv pentru care funcționăm acum cu o singură învățătoare la clasa pregătitoare în sistem step by step, și la fel la o clasă I, în același sistem, deși este prevăzut lucrul în pereche, respectiv două cadre didactice unul de la 8,30 la 14 și perechea de la 10,30 la 16,30. Ce fac colegii în sistem tradițional în patru ore, aceștia realizează în opt ore, pe centre de interes, cu aceleași efective de 30 de copii. În acest sistem este necesar măcar modulul de inițiere, iar lumea nu mai vrea în acest sistem, pentru că este foarte solicitant pentru învățător. Cam trist, pentru că eu cunosc o grămadă de învățători care au trecut din step în tradițional. Pentru că nici la salariu nu se simt motivați, întrucât pe aceiași bani unii stau patru ore și alții opt ore. Iar părinții caută cu maxim interes acest sistem, în condițiile în care after-school de stat nu prea mai funcționează în Constanța. Dar am colegi foarte dedicați alternativei și foarte pregătiți!", declara prof. Anamaria Ciubotaru, directorul colegiului.


La Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, cele patru posturi de învățător au fost ocupate pe ultima sută de metri. "Luni, când a început școala, chiar nu știam cu cine voi începe", ne declara proaspăt numitul director prof. Marius Cătălin Sandu. "Două cadre au fost trimise de ISJ, iar alte două le-am ocupat cu un cadru didactic pensionar care a mai predat la noi în școală, dar și cu un suplinitor necalificat, ambele din Medgidia. Doamna pensionară a fost la școala noastră mulți ani, dar se pensionase în vară. Celelalte posturi rămase neocupate pentru Educație plastică și Educație muzicală sunt date la plata cu ora pentru colegii care au dreptul să le susțină", a completat prof. Sandu.


Postul de învățător rămas neacoperit pe vară de la Școala Gimnazială nr. 1 Amzacea a fost ocupat în prima zi de școală. "La școala din localitatea Ge-neral Scărișoreanu avem un profesor care este în reconversie profesională, pe învățători, și a avut și anul trecut post. Spre exemplu, dânsa este de Fizică, dar cum normele se reduc de la an la an, a optat să urmeze doi ani de cursuri și să revină la catedră ca învățător cu recunoașterea gradului didactic pe care îl are obținut ca profesor. Noi avem deja trei cadre care au ales varianta reconversiei și sunt la Târgoviște", afirma directorul, prof. Simona Zota.


Conform aceluiași centralizator ce urmează să fie reactualizat până mâine, în municipiul Constanța rămăseseră multe posturi libere: la Palatul Copiilor se căuta profesor de ceramică, dar și alți șase educatori, în învățământul privat, la fel și la Mangalia - șase educatoare, dar pentru învățământul de stat.


Comentează știrea

zoe
15 septembrie 2016
multumesc

sa nuspuna cineva ceva !

mihai anghelutza
15 septembrie 2016
deonto

http://www.replicaonline.ro/acuzatii-grave-la-adresa-gabrielei-bucovala-isi-pune-neamurile-in-functii-de-conducere-290478/

amanare
15 septembrie 2016
cerem amanarea concursului ptr directori

rugam presa sa ne sustina. coruptia in c-ta este profunda si prea grabit acest concurs care ii va ajuta doar pe spagari. cerem sustinerea concursului intr-o vacanta d iarna/primavara sau vara, nu inimpul anului scolar! rugam profesionalism in luarea dciziilor! este important anuntul facut de dl prof. Mitica Iosif: "ar vestea continuă cu o solicitare importantă făcută de cei din învățământul preuniversitar către Ministerul Educației și Executiv. "Ca urmare a discuțiilor care au avut loc în comisie, ținând cont de argumentele aduse de reprezentanții F.S.L.Î., Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României a hotărât să solicite ministrului educației, Mircea Dumitru, amânarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/director adjunct în unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar, astfel încât acesta să poată fi organizat în condiții optime, oferind o șansă corectă celor ce vor participa la concurs, fără a bulversa activitatea sistemului de învățământ, a cadrelor didactice și a elevilor. Am speranța că ministrul Educației și Executivul vor lua cea mai înțeleaptă decizie", a mai scris prof. Mitică Iosif, președinte al S.L.S.Î.P. Constanța."

Răspuns la: deonto
Adăugat de : mihai anghelutza, 15 septembrie 2016
http://www.replicaonline.ro/acuzatii-grave-la-adresa-gabrielei-bucovala-isi-pune-neamurile-in-functii-de-conducere-290478/
http://www.replicaonline.ro/acuzatii-grave-la-adresa-gabrielei-bucovala-isi-pune-neamurile-in-functii-de-conducere-290478/
15 septembrie 2016
informatii formale?

sau informale? se pot verifica? multumim presei si oamenilor corecti din invatamant! sa ingreunam graba coruptiei....in c-ta!!!

Răspuns la: cerem amanarea concursului ptr directori
Adăugat de : amanare, 15 septembrie 2016
rugam presa sa ne sustina. coruptia in c-ta este profunda si prea grabit acest concurs care ii va ajuta doar pe spagari. cerem sustinerea concursului...
Gabi
15 septembrie 2016
Subiect

Doamna Anghel. Toata presa scrie de gravele abuzuri comise de echipa Bucovala, codreanu, sarchizian si dumneavoastra publicati stiri insipide? Pana acum erati vocea parntilor si taxati orice. Acum??? Nu va mai intereseaza? Asa va spune seful? Sa nu o atacati pe Zoe pentru ca nu mai mancati mancare calda la Bueno?

Asadar
15 septembrie 2016
Lupul si naravul

Dl Iosif a fost partas si sustinator la toate magariile din sistem, chiar si prin tacere. A stat linistit la toate numirile de directori, abuzive, fara a avea respectivul numit minimul de competente. Acum se vaita ca doar pilosii vor trece. Oare asa sa fie ? Sau e exact pe dos ? Poate puteti sa intrati in detalii dna Simona, sa spuneti ca directorii numiti pana acum daca nu se inscriu la concurs sau nu iau testul grila NU MAI POT fi numiti in continuare. Cred ca asta e marea lor problema, ca nu au timp sa isi aranjeze ploile... Iar despre acest Iosif, o mare rusine pentru sistem, nu putem sa spunem prea multe. Un apendice al inspectoratului...

Răspuns la: cerem amanarea concursului ptr directori
Adăugat de : amanare, 15 septembrie 2016
rugam presa sa ne sustina. coruptia in c-ta este profunda si prea grabit acest concurs care ii va ajuta doar pe spagari. cerem sustinerea concursului...
invatator fara post
15 septembrie 2016
Liceul Dobromir in pom

Verificati la Liceul din Dobromir cum o clasa de aIIa invata dupa-amiaza, desi sunt 2 sali goale!!! Motivul este ca o invatatoare are si plata cu ora la gradinita, care, normal invata dimineata... Aici se are in vedere doar binele cadrului didactic care nu poate fi si la gradinita si la scoala in programul de dimineata .si cum viceprimarul este si invatator .

e o rusine ptr c-ta gasca ISJ
15 septembrie 2016
FACETI VERIFICARI

AU RAMAS PE FUNCTII DE CONDUCERE SI SE SCHIMBA INTRE EI FARA JENA! Important e sa ramana pe functie de inspector/director. AU ramas pe functii aceleasi inspectoare spagare care adunau foncuri pe vremuri. acum pozeaza in ïncoruptibile"si competente. numai constiinta lor stie ce mizerii faceau! aproape intreg corpul de inspectori, daca sunt 2-3 corecti ramasi in functie, diferenta: obraznici si mizerabili la suflet si-n gand!

vai mama voastra ...
15 septembrie 2016
foarte surprinzator

surprinzator este ca tu mai scrii la gazeta in loc sa-ti cauti de munca ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.539 secunde