Anul acesta continuă tradiția omagierii Poetului Național
în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Miercuri, 14 iunie, și joi, 15 iunie,
Departamentul Cultural - Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, cu sprijinul
specializării Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă
„Sfântul Apostol Andrei” și al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios
Dionisie Exiguul”, Constanța, organizează un program religios-cultural dedicat
cinstirii lui Mihai Eminescu, după cum urmează:
- miercuri, 14 iunie, de la ora 19.30, în parcul
mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, Arhiepiscopul Tomisului
va oficia slujba de pomenire a poetului, urmată de un recital de poezie și de cântece
din lirica eminesciană;
- joi, 15 iunie, de la ora 10.30, în prezența IPS
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la bustul lui Mihai Eminescu, de pe faleza
Cazinoului Constanța, va avea loc un eveniment închinat Poetului, la 134 de ani
de la moartea sa.
Programul conține un recital de poezie și un concert
susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Vor fi
interpretate melodii din lirica eminesciană: „Mai am un singur dor”, „Dorința”,
„Ochiul tău iubit”, „După ce atâta vreme”, „Sara pe deal”, „Și dacă...”, „Pe
lângă plopii fără soț”, dar și „Eminescu să ne judece”.