150 de ani de la naşterea Patriarhului Istoriografiei Române

N. Iorga: „O comoară a neamului, aromânii - aţi fost domni în casele voastre, domni trebuie să vă simţiţi şi aici” (I)

Luni, 07 Iunie 2021, 21:53
1676
Marele savant a fost nu numai cel mai de seamă istoric al poporului român, personalitatea polivalentă fără egal, în plan universal, a epocii sale, ci, totodată, şi „cel mai bun cunoscător al românismului din sudul Dunării” – aşa cum avea să scrie, în 1941, Theodor Capidan, reputatul filolog şi lingvist, aparţinător, el însuşi, acestei ramuri năpăstuite a Romanităţii Răsăritene; în mijlocul cărota – a celor stabiliţi în anii ’20 - ’30 în România Întregită – se va afla deseori.

„O comoară a neamului”

În imensitatea scrierilor sale cu caracter istoric – zeci de cărţi (culegeri de documente, monografii, sinteze, lucrări de popularizare) şi mii de articole – se regăseşte reconstituirea trecutului „ramurii balcanice a naţiunii”: „Macedo-românii sau aromânii nu sunt o unitate naţională neglijabilă în Peninsula Balcanică, din contră, ei constituiesc o populaţie foarte numeroasă în Epir, Macedonia şi în alte regiuni din partea medie şi meridională a Peninsulei Balcanice, de-a lungul ţărmurilor râului Vardar, în Tesalia, pe Rodope, în zona Monastir (Bitolia [Republica Macedonia de Nord]), pe ţărmurile Egee, în câteva teritorii cuprinse în graniţele actuale ale noului Stat albanes şi mai cu samă în Musachea, în regiunea Berat şi Coriţa, unde se află nucleuri foarte importante de români. La aceştia – spunea N. Iorga în conferinţa organizată, la 7 aprilie 1922, de către Societatea Tinerimea Macedo-Română –, trebuie să se adauge un număr de români cari exercită păstoritul şi cari trăiesc în triburi nomade, adică fără reşedinţă fixă şi cari se cheamă fârşeroţi”.

Iorga a scris şi o lucrare specială despre aromâni – cunoscută, de către specialişti, Histoire des Roumains de la Péninsule des Balcans (Albanie, Macédoine, Épire, Thessalie etc.), apărută la Bucureşti în 1919 (64 pp.) (în acelaşi an este tradusă şi în limba română); ea venea să ofere opinia cea mai avizată asupra întinderii geografice şi a rosturilor naţional-culturale şi politice a tulpinilor neamului românesc: „Această chestiune atinge viitorul naţiunii pe jumătate latină a albanesilor şi mai ales naţiunea de curată provenienţă latină, cu un amestec slav mult mai puţin important decât pentru fraţii săi de la Dunăre, a românilor (subl.n.) cari locuiesc ţinuturile şi oraşele Macedoniei şi mai ales ale Albaniei şi cari împoporează cu turmele lor, ca pe vremea ilirilor şi păstorilor italieni ai lui Varro, văile Pindului”.

Nu este exclus – deşi puţin probabil – ca savantul însuşi să aparţină, prin ascendenţi, acestei tulpini sudice a Romanităţii, cu toate că el nu a insistat, de-a lungul vieţii, decât accidental asupra originii sale; chiar şi atunci când va conferenţia – în mai multe rânduri – despre istoria „păstorilor români din Pind” sau se va afla în mijlocul lor, N. Iorga nu va face referiri la posibila ascendenţă comună.

Astfel, la începutul lui iunie 1933, cu prilejul Congresului Ligii Culturale, desfăşurat la Călăraşi, el vizitează şi localităţi din judeţul Durostor, unde se aflau, în mare parte, aromâni şi meglenoromâni împroprietăriţi de Statul Român, şi va susţine o conferinţă cu titlul Două civilisaţii. Pe parcursul vizitei, la Fraşari, N. Iorga „a îndemnat pe cei care au primit pentru destoinicia firii lor recunoştinţa gliei ce i-a binecuvântat cu rod bogat, să păstreze alături de virtuţile neştirbite de viforul vremurilor vitrege, tradiţiile străbune”, respectiv Apostolul Neamului adresându-le aromânilor dobrogeni, între altele, următoarele îndemnuri: „În ţara cealaltă, a strămoşilor d-voastre, n-aţi fost robii nimănui. Aţi trăit – cum se relatează în gazeta „Neamul românesc” din 15 iunie 1933 – pe temeiul vechilor privilegii de care nu s-a putut atinge nimeni. Aţi fost domni în casele voastre, în oraşele pe care le-aţi ştiut ridica. Domni trebuie să vă simţiţi şi aici (subl.n.)”.

„... fraţii macedoneni – elemente de o rară inteligenţă şi de o energie fără pereche, întărire şi mândria oricărui loc l-ar ocupa pe moşia neamului”

De asemenea, N. Iorga va scrie, la 28 iunie 1936, un emoţionant articol în ziarul fondat de el în 1906 – „Neamul românesc” –, intitulat O comoară a neamului, dar nu va face nici o aluzie la posibila înrudire: „În marginea Silistrei am văzut şi eu, cu prilejul Congresului Ligei Culturale, o comoară, o adevărată, dar nu îndestul de preţuită comoară a neamului nostru. În Fraşari, în Aidemir, unde s’au aşezat câteva sute din miile de români macedoneni, curaţi, neamestecaţi cu nimeni, păstrând străvechiul tip iliro-roman, o curiositate şi o mândrie a etnografiei balcanice, am văzut case mari, frumoase, larg clădite, bine împărţite, cu odăi de oaspeţi, mobilate ca la oraşe, cu încăperi deosebite pentru dormit, pentru ţinut copiii, pentru bucătărie, cu grădină de flori şi cu începuturi de livadă. Dar mai ales i-am văzut pe dânşii şi pe dânsele, represintanţii unei rase care n´a fost supusă nici o dată, politic şi social, care, pe basa privilegiului păstrat de-a lungul secolelor, a stat drept în faţa ori cui. Oameni de credinţă şi de vitejie, călăuzi, ostaşi, ctitori de oraşe, străbătători de ţeri şi mări, creatori.

I-am primit ca pe nişte pribegi, când ei sunt invitaţii noştri, şi i-am tratat une ori ca pe nişte miluiţi, când ei nu ştiu ce înseamnă mila nimănui. E vremea să se înţeleagă ce sunt aşezările lor: cetăţile noastre la graniţa cea mai primejduită (subl.n.) din lăuntru chiar”.

Spusele lui N. Iorga surprind, în doar câteva fraze, trăsăturile psihosociale ale acelora dintre ei stabiliţi în judeţele din sudul Dobrogei (strămutaţi, în toamna lui 1940, în judeţele Constanţa şi Tulcea), despre care scria, la 22 aprilie 1932, pe adresa ziarului „Macedonia” (apărea în Capitală): „vede în fraţii macedoneni elemente de o rară inteligenţă şi de o energie fără pereche, întărire şi mândria oricărui loc l-ar ocupa pe moşia neamului”.

Dar are cuvinte de apreciere, în memorabile creionări, şi despre personalităţi române de sorginte aromână. De pildă, în 1922 scria în revista craioveană „Ramuri” despre Nota «macedoneană» a d-lui N. Baţaria – „născut în acele regiuni ale românismului balcanic”; la stingerea, prematură, din viaţă a profesorului Cezar Papacostea, după ce evidenţia meritele clasicistului, N. Iorga ţinea să releve dimensiunea profunzimii spiritului naţional-istoric al reprezentanţilor balcanici ai Romanităţii: „Nu se va putea spune niciodată în de ajuns ce minunat prinos aduc în viaţa noastră naţională fraţii noştri macedoneni, aşa de puţini la număr şi aşa de bogaţi în fapte, poate şi pentru că în ei e mai multă adevărată romanitate, şi mai veche, decât în noi”; la moartea, câteva luni mai târziu, a profesorului Iuliu Valaori, în octombrie 1936, deplângea „pierderea unui om de stâncoasă tradiţie”, a încă unuia „din macedonenii cari au venit la noi ca să ne ajute (subl.n.) şi cari prin munca şi cinstea lor s’au aşezat în primele rânduri ale societăţii” – Un interpret de frumuseţă şi armonie: Cesar Papacostea’.

(Va urma)

Stoica LASCU 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2882 secunde