Opt zile de teatru independent la Constanța, cu participarea a sute de liceeni și studenți

168
Opt zile de teatru independent la Constanța, cu participarea a sute de liceeni și studenți - fondlansarefitic1-1661536255.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 27 august, debutează la Constanța cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent (FITIC), organizat de Primăria Municipiului Constanța și Art Society Center, eveniment al cărui președinte este actorul Marius Bodochi.

Timp de opt zile, pe patru scene – între care și două noi spaţii, pe bulevardul Tomis, în zona Prefecturii, şi în Parcul Arheologic - se vor derula 32 de spectacole, la care își dau concursul 328 de actori, din care 120 de liceeni, 140 de studenți, 10 teatre independente, în cadrul a trei secțiuni: Blue Theatre Independence (spectacole de teatru independent, concursul de dramaturgie contemporana și spectacole de teatru-dans), Blue Theatre/University Contest (concurs dedicat tinerilor actori și studenți) și Seathre/High School Contest (concurs dedicat liceenilor).

Vineri, 26 august, în cadrul conferinței de lansare, la care au participat Maia Morgenstern, Magda Catone, Cristian Iacob, Liviu Manolache, Marius Bodochi, președintele FITIC, afirma că se bucură să vadă că viața culturală a acestui oraș a căpătat o dinamică deosebită în această vară.

Pe de altă parte, Maia Morgenstern, încântată de invitația de a juriza prestația viitoarelor generații de actori, remarca faptul că „FITIC este un loc unde se pot dezvolta dialoguri multiculturale, cu voci distincte auzite și auzibile. Ne aflăm aici pentru a vă confirma totala noastră susținere”, le-a transmis Maia Morgenstern studenților și liceenilor prezenți la evenimentul de lansare.

Actorul Liviu Manolache și-a amintit cu nostalgie de prima ediție a FITIC, care a stârnit orașul, când spectacolul lui Horațiu Mălăele nu putea fi văzut decât de 180 de spectatori, câți încăpeau în sala Teatrului de Stat. „Publicul care și-a dorit să-l vadă pe maestru, a blocat circulația și atunci acest festival a provocat Constanța să-și aducă aminte că această formă de teatru al tinerilor, al celor care, independent, vin să-și bucure existența pentru publicul pentru care ei joacă, există într-un spațiu necesar pentru o cultură absolut necesară. Iată că acum, de două luni și jumătate, Constanța o ține într-un festival teatral, profesionist, ceea ce este foarte bine. FITIC duce mai departe această zonă a tinerei generații, dar și a dramaturgiei care trebuie dezvoltată”, a mai spus veteranul scenei constănțene.

Invitații care onorează cu prezența în acest an şi care aduc în festival peste 20 de spectacole, sunt: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Artă, Unteatru, Teatrul din buzunar, Teatrul Apropo, Breasla Actorilor, Teatrul Coquette, Performance Delivery, Teatrul Independenţilor Profesionişti & Let It Go Acting Studio, Trupa Aici, Victory of Art, Trupa 4teen, Trupa Ştefan Iordache, Atelierul de Teatru, Trupa Chaplin, Trupa Transparency, Trupa Amprente, Trupa Acting Up. Invitaţi speciali: Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, Marius Bodochi, Bogdan Mălăele, Radu Captari ş.a.

În program sunt înscrise şi ateliere de teatru, improvizaţie, dans şi muzică, cu intrarea liberă pentru oricine vrea să intre în contact cu celebrii traineri de workshopuri: Maia Morgenstern, Cristian Iacob, Ştefan Lupu, Mihaela Sârbu, Tiberius Zavelea, Lăcrămioara Soare. Pentru workshopuri, organizatorii au pregătit o scenă separată, în Parcul Arheologic.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6398 secunde