Profesorii Liceului ”Anghel Saligny” din Cernavodă, beneficiari ai unor stagii de pregătire

1344
Profesorii Liceului ”Anghel Saligny” din Cernavodă, beneficiari ai unor stagii de pregătire - x-liceul-anghel-saligny-1695647074.jpg
În acest an școlar, Liceul Teoretic “Anghel Saligny” Cernavodă va derula un proiect Erasmus+ în domeniul Educației Școlare, cu titlul „Dezvoltarea educației pentru un viitor de succes”.

Acesta are ca scop susținerea procesului de modernizare a educației oferit de școală prin elaborarea unor politici de incluziune și învățare digitală de către un grup țintă, reprezentativ pentru corpul profesoral. Vor fi nouă mobilități la trei cursuri europene.

„Totodată, prin activitățile propuse, elevii noştri vor beneficia de lecții şi activități mai antrenante şi variate, într-o şcoală incluzivă, unde toți sunt egali”, transmite prof. Nina-Cătălina Costin, director și coordonator de proiect.

Obiectivele proiectului sunt: asigurarea de stagii de pregătire în Uniunea Europeană pentru cadre didactice pe componenta recunoașterii și promovării diversității, incluziunii și echității, asigurând egalitate de șanse pentru toți; formarea de competențe privind dezvoltare durabilă şi integrarea practicilor sustenabile în curricula şcolară de către 90% dintre cadrele didactice şi cel puțin 50% din totalul elevilor acestui liceu; îmbunătățirea competenţelor digitale şi lingvistice în rândul a 30% dintre cadrele didactice în vederea perfecţionării şi a schimbului de bune practici şi pentru a spori cu 20% motivația elevilor; dezvoltarea în următorii doi ani de parteneriate cu instituţii din Uniunea Europeană, prin scrierea a cel puțin două noi proiecte Erasmus+, pentru creşterea dimensiunii europene a școlii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.438 secunde