S-a legalizat finanțarea "Școlii Altfel" de către părinți. "Învățământul a ajuns o corvoadă, nu gratuit"

4873

Articole de la același autor

Introdus în urmă cu șapte ani, în mandatul ministrului Mircea Dumitru, programul național „Școala Altfel” s-a dorit o evadare din rutina de învățare într-un sistem desuet și implicarea elevilor în activități care să le trezească curiozitatea, să le faciliteze cunoașterea dincolo de buchea cărții, să le deschidă orizontul către un alt flux informațional.

Primit cu încrâncenare de majoritatea cadrelor didactice, întrucât presupune multă bătaie de cap, programul a căpătat formula unei săptămâni de „Vacanță Altfel”, în care aportul părinților este unul considerabil. Pentru a nu se mai crea discuții interminabile pe seama cheltuielilor pe care le presupun deplasările din cadrul acestui program, Ministerul Educației a decis, printr-un ordin publicat zilele acestea în Monitorul Oficial, că părinții vor putea plăti excursiile în cadrul programului “Școala Altfel”, dar este interzisă implicarea elevilor și a profesorilor în strângerea fondurilor.

În proiectul inițial se preciza că „nu sunt permise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare”.

„Ministrul Educației legalizează fondul clasei!”

Printr-un comunicat de presă transmis de Asociația Elevilor din Constanța, intitulat „Ministrul Educației legalizează fondul clasei!”, se trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că Ministerul Educației permite părinților să strângă bani pentru organizarea excursiilor din cadrul "Școlii Altfel".

Plecând de la prevederile articolului 6, alineat 1: „Activitățile Programului «Școala Altfel» sunt proiectate și derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor nonguvernamentale locale, ținând cont și de resursele, inclusiv cele financiare, disponibile în unitatea de învățământ”.

Dar și articolul 6, alineat 2: „Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului «Școala Altfel» prin Asociația de părinți cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți sau prin gestionarea de fonduri Asociației de părinți utilizate în derularea programului «Școala Altfel»”.

Tot liderii elevilor menționează că, în proiectul pus în dezbatere publică, excursiile în afara localității pe banii părinților erau interzise în „Școala Altfel”. „Aceste norme sunt neconstituționale, încălcând principiul gratuității educației, și vor conduce la discrepanțe și bullying între copiii cu părinți care își permit costurile și cei cu o situație financiară precară. Solicităm modificarea de urgență a textului legislativ și vom ataca în instanță această măsură discriminatorie în caz contrar!”, se arată în același comunicat.

Părinții reacționează

La drept vorbind, de când s-a introdus acest program, părinții au fost principalii sponsori. Nu degeaba, în vacanța mare a fost inițiată o petiție online de scoatere a acestor două programe din structura anului școlar, petiție semnată de 3.600 de persoane.

Dar iată cum au reacționat părinții la legiferarea finanțării programului „Școala Altfel”. „Cel mai corect este să se scoată «Săptămâna Verde» și «Școala Altfel», sunt două aberații care pun părinții la cheltuieli”, a transmis o mămică.

Iar un alt părinte se întreabă: „Bun, ce s-a schimbat, că acum ești obligat să-ți trimiți copilul în excursie indiferent de ai sau nu ai resursă financiară, deci tot din buzunarul părintelui, dar obligatoriu. Hai că-i bună, bietul părinte mai are o grijă în plus. Mai bine dați fonduri ca la partide și lăsați părinții în pace, căci învățământul a ajuns o corvoadă, nu gratuit”.

De aceeași părere este și un tătic: „Să mori de râs, nu alta! Când vreodată în România statul a oferit elevilor excursii gratuite? Pe bune? Tot ce se face în cadrul activităților extrașcolare se face cu banii părinților și ai cadrelor didactice! Restul este o mare gogomănie!”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3711 secunde