La 24 februarie, atunci când Biserica Ortodoxă
prăznuiește „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, spiritualitatea
populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al dragostei și tinereții, în
panteonul autohton.
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna au bucuria
de a-i invita pe locuitori sâmbătă, 24 februarie 2024, începând cu ora 16.00,
în sala mare a Casei de Cultură din Cumpăna, la spectacolul de Dragobete, „Din
Iubire, Pentru Iubire”, oferit de studenții Facultății de Arte a Universității „Ovidius”
din Constanța.
„În cadrul acestui
spectacol, veți avea ocazia să vă bucurați de momente artistice deosebite,
pentru toate vârstele, susținute de cei mai talentați artiști. Cadrele
didactice și studenții Facultății de Arte a Universității «Ovidius» din
Constanța, alături de artiștii comunei Cumpăna, vor bucura publicul cu dansuri,
cântece pline de emoție și momente fascinante pline de dragoste", a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Își dau concursul
Liliana Cornilă, Ionuț Dulgheriu, Bianca Ilie, Camelia Chelariu, Ana Fluture,
Andra Baranga, Alina Constantin și artiștii comunei Cumpăna: Diana Ciobănel,
Denisa Bordea, Ștefania Luzinschi, Elena Iordan, Cătălin Câmpanu, Cristiana
Slujitoru, Andreea Scurtu, ansamblurile folclorice „Mugurașii Cumpenei” și
„Româncuța”.