Turist acasă. Legendele clădirilor istorice din Constanța, povestite de Diana Slav

Am ales să ne alăturăm celor aproape 40 de constănțeni care au decis să petreacă o după-amiază de debut de weekend străbătând la pas străzile orașului, la inițiativa Centrului „Jean Constantin”. Ca dovadă a succesului de care se bucură tururile Dianei, jumătate dintre participanți nu se aflau la prima „aventură” alături de ea.

Pariul lui Demostene Tranulis

Împreună cu rățușca Didi, pe post de mascotă identitară, grupul a pornit de la locuința lui Jean Constantin, marcată printr-o plăcuță montată de Comunitatea greacă „Elpis”, după care ne-am îndreptat către șantierul Teatrului de Stat, identificat drept „Fantasio”, construit în 1925 de Demostene Tranulis. „Familia aceasta a avut și poeți, și tenori, dar ei erau comercianți și se implicau foarte mult în tot ceea ce însemna viața culturală și socială a Constanței. Aici se pare că a fost un fel de pariu, să zicem, cu municipalitatea, prin care Demostene se angaja să facă un teatru în șase luni. Nu i-a ieșit în șase luni, ci în doi ani. Demararea actualelor renovări a prilejuit dezvăluirea zidurilor cetății, pe care vor să le expună în momentul în care se va redeschide teatrul. Planul era oricum de a scoate din hol în fața teatrului bustul lui Demostene Tranulis, pentru a ști lumea cine este”, a explicat Diana Slav.

Următoarea oprire: în zona hărții din parcul Primăriei, aflată în reabilitare, ceea ce explică dispariția elementelor sale. „Vedeți pe hartă marcate zidurile cetății din sec. IV-VI d.Chr. Aici aveam două porți de intrare doar pietonale. Au existat mai multe zone de acces. Poate unii dintre dvs. știți că în spatele hotelului «Ibis», pe lângă Esplanada, mai există un zid de apărare, unde s-a găsit și un turn de apărare. Avem și aici, la hartă, un turn de apărare. Ne gândim la Brașov, Sibiu, Sighișoara și la turnurile de apărare care sunt în picioare și acum, pentru că au doar 500 de ani vechime; al nostru, având 2000 de ani vechime, este mai mic. 

Undeva, în lateral, pot fi descoperite inscripțiile în limba greacă, pe care le-au tradus pe plăcuță ca fiind Turnul măcelarilor”, a explicat Diana Slav, adăugând traducerea denumirii Constanța = lamă de cuțit, inspirată de forma peninsulei. „În perioada medievală nu avem foarte multe dovezi istorice, pentru că, din cauza migrației, totul se distrugea prin ardere. Știm că au existat niște sate pescărești. Începem să avem dovezi în istorie la Cetatea Enisala, singura cetate medievală pe care o păstrează Dobrogea, zonă pe care a cucerit-o Mircea cel Bătrân, constituind prima referință românească a Dobrogei. El se semna domnitor al Țării Românești și despot al Dobrogei. Iar denumirea Dobrogei vine de la Dobrutin, conducător de origine slavă care a reușit să țină sub control această zonă, într-o formă ușor despotică. După ce a murit Mircea cel Bătrân, aproximativ 1420, toată Dobrogea a devenit pașalâc turcesc, după cum am învățat și la istorie, până la 1878, când am devenit parte a României, oficial. Dar după 1850 am început să avem britanici și francezi. Acești ofițeri au văzut potențialul portului - pe care îl aveam în momentul acela nedezvoltat - și au vrut să aranjeze satul pescăresc ca un oraș, construindu-ne bulevardul Tomis, cu numele foarte simplu Main Street (strada principală)”, a povestit ghidul.

Iar clădirea galbenă din dreapta hărții, în fapt un complex de trei clădiri rămase din nouă, inițiale, este considerată cea mai veche casă din Constanța și este datată undeva la 1865. Aici au fost cazați inginerii care au lucrat la viitorul port Tomis.

Lupoaica – statuia cu numeroase replici

Din tur nu putea lipsi și un popas la statuia lupoaicei și legenda celor doi frați Romulus și Remus. După cum se știe, originalul se află la Roma, iar Diana Slav a povestit cum Guvernul Italiei a făcut cadou trei replici, care au fost amplasate la București, Timișoara și Chișinău. „În perioada anilor 90, Guvernul României a mai făcut alte 20 de replici, pe care le-a dispus în diverse alte orașe din România, ca să arate cât de extins a fost Imperiul Roman, în semn de prietenie. Partea sarcastică, amuzantă, este legată de piesele de metal care știm că dispăreau la fel precum șinele de cale ferată. Pentru a se evita, s-a schimbat legislația și firmele nu mai primesc astfel de elemente la reciclare. Cea mai plimbată statuie este cea de la București, care a cunoscut vreo șase locații, din același motiv, ca să nu se mai fure bebelușii”, a povestit ghidul.

Următoarea oprire a fost dedicată Palatului Regal, actualmente Tribunalul Constanța, construit și pus în utilizare în 1905, pentru că podul de la Cernavodă a facilitat dezvoltarea foarte rapidă a orașului Constanța. Construit la 1895 ca fiind podul lui Anghel Saligny, a fost cel mai lung pod din Europa la momentul construirii și, datorită lui, românii veneau vara la mare. Până atunci ei făceau o excursie de două zile, pentru că trebuiau să treacă cu bacul ori pe la Brăila, ori pe la Giurgiu-Călărași ca să ajungă la Constanța. „Poate știți că unde este acum parcarea de la Modern a fost prima plajă Duduia - plaja Tataia. Pentru că veneau valurile și mâncau din plajă, plus că se extindea portul, următoarea plajă care s-a făcut a fost cea din zona Abator, care se numea Plaja de la Vii. Plaja de aici a trebuit să fie desființată, pentru că, din cauza extinderii portului, marinarii se duceau înot să le vadă pe domnițe cum se îmbăiază. Revenind la Palatul Regal, aici venea regele la petrecerile oficiale, Constanța fiind singurul oraș din România cu trei reședințe regale. Cea mai importantă vizită pe care a cunoscut-o acest palat a fost în iulie 1914, a Țarului Nicolae al Romanovilor, cu întreaga familie, pentru a se discuta o potențială căsătorie. A fost ultima apariție publică a Romanovilor înainte să înceapă Al Doilea Război Mondial”, a mai spus Diana Slav.

Arhitectul Primăriei s-a sinucis

Clădirea actualului Muzeu de Artă Populară, care a adăpostit primăria comunei Constanța (în turcește se pronunța Kustenge), datează din 1895 și este realizată într-un stil neo-românesc. „Dar arhitectul care a proiectat-o avea o semnătură specială, evidențiată printr-un mix de elemente. Simbolic, fațada acestei clădiri este istoria Constanței: avem coloane grecești la intrare, avem balcon de inspirație musulmană și acoperiș tipic românesc, sculptat în lemn, pe care îl găsim și acum la mănăstiri și în zonele rurale. În încăperea cu tavan pictat de la etaj era biroul primarului. Cu caracter de legendă a circulat vestea că aici ar fi trebuit să fie biserică; spatele clădirii are aspect triptic, care duce cu gândul la biserică. Se spunea că nu ar mai fi ajuns lăcaș de cult pentru că a căzut cineva pe schelă și a murit. Nu știm cât sâmbure de adevăr există, dar, mai trist de atât, arhitectul acesta făcea lucrări publice care nu erau plătite la timp de stat și, de rușine că avea datorii, s-a sinucis”, a povestit Diana Slav.

Nu puteam trece prin dreptul Bisericii grecești „Metamorphosis” fără ca Diana să nu ne ofere o nouă lecție. „Grecii și-au construit biserica în perioada imperiului otoman, ceea ce este un lucru foarte inedit, dar turcii permiteau biserici creștine cu o negociere, evident, înainte. Condiția esențială era să nu fie mai înaltă decât moscheea Geamia Hunchiar/Geamia Mică. La vremea aceea, biserica era fără acoperiș și fără clopotniță, pentru că era chemare la rugăciune creștină, ceea ce nu se permitea, întrucât era perioada imperiului otoman. Clopotnița noastră este din 1947 și la interior, când veți mai merge, puteți observa candelabrele originale din sticlă de Murano, aduse din 1862. Prima biserică creștină a Constanței este funcțională din 1868, iar Teatrul Elpis, primul teatru al orașului Constanța, pe care tot grecii ni l-au construit, datează din 1898”, a adăugat ghidul. O nouă legendă urbană a fost legată de marea dezamăgire a compozitorului George Enescu, care a avut două concerte la Teatrul Elpis și s-a jurat că nu mai vine la Constanța, pentru că a avut în sală doar 25 de spectatori, deoarece în oraș poposise Teatrul de revistă Constantin Tănase și lumea s-a dus la spectacol.



Geamie construită de nepoata lui Suleyman Magnificul

Ajunși la Geamia Hunchiar, ghidul nostru avea să ne supună unui set de întrebări de cunoștințe generale... din serialul „Suleyman Magnificul”. Cea mai veche moschee a Constanței, funcțională din 1862. Cea mai veche din România o găsim la Mangalia, din 1590, construită de nepoata lui Suleyman Magnificul, fata lui Selim al Doilea/Selim cel bețiv. Iar Mangalia se considera Mecca de sud-est, pentru cei care nu puteau să facă pelerinajul complet până la Mecca, și anume femeile, bătrânii sau oamenii bolnavi. A doua geamie, ca vechime, o găsim la Babadag, datând din 1610, unde avem și Mausoleul lui Sari Saltîk Altân Dede, care este corespondentul, să zicem, pentru noi al Sfântului Andrei. Așa cum Sfântul Andrei a adus creștinismul în zonă, Sari Saltîk a adus religia musulmană în toată zona balcanică, nu doar în Dobrogea. A treia geamie, ca vechime, o găsim la Măcin, datând din 1658. „Observăm că există o diferență la materialul de construcție: clădirea are o piatră foarte galbenă, minaretul are o piatră foarte albă. Minaret însemna la origine far, pentru că era punctul de referință al celor care ajungeau în regiune. Minaretul este construit cu ziduri din vechea cetate a Tomisului, pentru că era materie primă gratuită pe care o aveau deja la îndemână, nu era nicio rea intenție. Asta se întâmpla în toate cetățile și în Europa am găsit astfel de corespondențe”, a explicat Diana.

În dreptul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, o nouă incursiune. Considerat una din primele școli superioare ale Constanței, datează din 1895-1900, alături de Colegiul „Mircea cel Bătrân”, construit după Al Doilea Război Mondial, la 1925. La vremea respectivă, „Eminescu” era școala de fete, iar „Mircea” era școala de băieți. Dacă erau văzuți împreună, li se scădea nota la purtare. La fundația Colegiului „Eminescu” s-au folosit ziduri din cetatea Tomis și există și o basilică/criptă creștină, datată în secolul VI d.Chr., care, din păcate, nu este conservată, ci doar închisă.

Gaudi în Constanța

La intersecția străzilor Sulmona cu Tomis, ne-am oprit la casa cu mozaic roz, care era capătul vechii mahalele armenești. Vechiul cartier armenesc era în continuarea celui grecesc, de aceea avem și ruina Sinagogii pe următoarea stradă, C.A. Rosetti. Casa a fost proprietatea lui Krikor Zambaccian, care are acum expusă colecția de artă la București. Când au reabilitat clădirea au reușit să salveze mozaicul, care este inspirat din Barcelona și opera lui Gaudi. În perioada respectivă, Zambaccian era consilier local, foarte implicat în dezvoltarea orașului.

Povești cu familia Ceaușescu

În vechea Piață a Independenței, astăzi Piața Ovidiu, ghidul nostru a vorbit despre „răsfățatul de la curtea împăraților” - Ovidius, dar și despre faptul că orașul nostru este unic, având casele construite toate cu spatele la mare, deoarece vânturile din perioada respectivă nu permiteau fațade cu atât de prețioasa priveliște. Singura clădire cu terasă este cea a BNR, care anterior a fost hotel de lux. Aceasta a aparținut de banca Marmoroș, pentru că proprietarul a pierdut niște datorii la bancă și a girat cu clădirea. Când era hotel, acea terasă era un fel de „gentlemen’s corner“, acel club pentru domni care socializau cu coniac și trabucuri pe masă.

Tot Diana Slav ne-a sugerat un exercițiu de imaginație legat de imensitatea fostei Piețe a Independenței, ținând cont că primele case au apărut prin anii 1920-1930, iar blocurile comuniste în 1962. Actualul Muzeu Național de Istorie și Arheologie a fost vechea Primărie, între anii 1910 până în 1970. „Avem aici două povești cu familia Ceaușescu, din care una este legendă urbană, nu există nicio dovadă scrisă, doar se bănuiește că s-ar putea să fi fost așa. Venind în vizită la Constanța au ieșit la balcon, cum se știe că le plăcea. De la balconul muzeului, Elena Ceaușescu a zis că vrea să vadă marea și atunci cele trei case superbe de negustori - aparținând unui bulgar, unui armean și unui grec - care se aflau în fața muzeului au dispărut peste noapte”, istorisește Diana Slav. Cealaltă poveste se leagă ordinul de completare a picturii din sala de la etajul 1 cu ctitoriile ceaușiste, care mai apoi au fost acoperite cu Unirea de la 1918.

Cu prilejul aceleiași opriri, documentatul ghid a povestit despre însemnătatea sarcofagelor, dar și despre cum a fost descoperit mozaicul în urma săpăturilor pentru construirea blocurilor ce flanchează piața.

Moscheea Carol și piatra de temelie pusă de un păgân

Despre Moscheea Carol - 45 de metri înălțime și 140 de trepte în spirală, în stil egiptean și bizantin - aveam să mai aflăm că e posibil să fie singura din lume numită după un păgân. Construită în 1910, regele Carol a pus piatra de fundație, în semn de mulțumire pentru comunitatea musulmană care la 1877, când se făceau negocierile de a ieși din imperiul otoman, a trimis scrisoare publică solicitând, în mod oficial, să devină cetățeni ai României, și nu ai Bulgariei. Este prima clădire din România la care s-a folosit tehnologia betonului armat. În curte există semnătura arhitectului Victor Ștefănescu, franțuzită Stephanescou.

Cu același prilej, Diana Slav a explicat diferența dintre moschee și geamie, care este mai mult de origine a cuvântului. Musulmanii spun geamie locului de rugăciune, în timp ce moschee este o denumire mai europeană, să spunem așa. Doar la noi în Dobrogea există o diferență între ele: moscheea cea mare, exact cum avem noi în ortodoxie catedrală versus biserică.

„Se întâmplau niște lucruri la ceas de seară”

La intersecția străzilor Dianei și Nicolae Titulescu, ghidul avea să ne facă o mărturisire legată de similaritățile cu personajul scriitoarei Cella Serghi din cartea „Pânza de păianjen”: personajul se numește Diana Slavu, a crescut în Mangalia, Balcic și Constanța, iar la sfârșitul cărții pleacă la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o și ghidul nostru.

Aflată pe str. Dianei nr. 8, Casa cu Lei a fost construită tot de un negustor armean - Dicran Ermizian, la 1895, în stil genovez, aproape spre palat, pentru că fiecare voia să arate de câte fonduri dispune. „Înainte de a fi un restaurant foarte celebru în perioada comunistă, prin 1900 și în perioada interbelică aici se întâmplau niște lucruri la ceas de seară. Această activitate a fost legală până în 1947. Se plăteau 30% din încasări, matroanele conduceau acele stabilimente și, obligatoriu, prestatoarele mergeau săptămânal la medic. Fără acele carnete de sănătate parafate nu aveau voie să presteze. La noi, cel mai celebru stabiliment este în zona str. Poștei. Alături de Casa cu lei se află Moulin Rouge-ul constănțean – casa Britania”, a povestit Diana intrând în detaliile privitoare la accesul pe uși ascunse, pentru a nu fi depistați de neveste.

Donații din Polonia pentru restaurarea Bisericii catolice

La staționarea în dreptul hotelului „Intim” (1906-1910), modificat în timpul perioadei comuniste, o altă legendă dezvăluită este a tinerei venite incognito la mare și care și-ar fi găsit sfârșitul într-o cameră din această clădire. „Personalul hotelului nu i-a putut găsi familia și atunci au înmormântat-o ei pe fată și i-au scos din cameră lucrurile personale. Dar în fiecare dimineață găseau în cameră așezat totul așa cum le lăsase acea fată. Probabil o poveste de dragoste a avut un final nefericit aici”, a dezvăluit același informat ghid.

Mai apoi, oprirea la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” și la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a prilejuit participanților la tur cunoașterea etimologiei denumirilor. Bazilică vine de la basil, care înseamnă împărat. La începuturile creștinismului, primele case au fost donate preoților de către împărați, pentru ca aceștia să-și țină slujbele și atunci oamenii știau că se duc la casa împăratului.

Cât despre etimologia cuvântului „catedrală”, care vine de la catedră, Diana Slav a explicat: „Acum niște sute de ani, școala nu era pentru toată lumea și mulți dintre preoți, în general episcopii fiecărei regiuni aveau acea școală de duminică asimilată catedrei. În zilele noastre este consacrată ca loc în care ține slujbe arhiepiscopul”.

Revenind la Biserica catolică, deși pe plăcuță este datată 1935, clădirea nu este cea originală, din 1885, pentru că a fost avariată în primul război mondial și a fost reconstruită. Dar din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, șantierul s-a oprit și a rămas neterminată. Planul original spunea că trebuie să aibă șase arcade, probabil s-ar fi unit cu hotelul „Intim”. În perioada 1948-1956 aici aveau depozit de muniție ofițerii ruși, iar turnul era punct de observare. Restaurarea bisericii, care s-a făcut în 1980, a fost realizată cu donații ale unei comunități din Polonia, pentru că se pare că ar fi găzduit tezaurul acestei țări.

Patru nave legau Constanța de New York

Puțin mai jos, la Casa Embiricos - preferata Dianei Slav, pentru că îmbină stiluri cu o eleganță aparte: belle epoque cu art nouveau, casă a cărei renovare o bucură enorm pe ghida noastră – am fost trimiși cu gândul la Onasis al Constanței, prosperitate datorată unui comerț cu cereale puternic dezvoltat. După Primul Război Mondial și-au făcut propria companie privată de navigație, aici fiind biroul de Constanța. La 1922, au avut linie transatlantică Constanța - New York, cu patru nave. Odată cu naționalizarea, familia a preferat să plece definitiv din România.

Bunicul Anei Aslan, administratorul Farului Genovez

După o penultimă staționare la Cazinou, și alte informații extrem de interesante, asupra cărora vom reveni cu certitudine, turul s-a încheiat la Farul Genovez, considerat o altă moștenire armeană, care l-a avut ca prim administrator pe Artin Aslan, bunicul Anei Aslan, născută la Brăila. Primul far al orașului Constanța, construit la 1860 de ofițerii britanici de la „Danube Black Sea Railway”. „Noi am avut comerț cu negustorii genovezi dinspre Istanbul către Italia, undeva începând cu 1200. Un astfel de negustor genovez a fost prins de furtună pe timp de iarnă, izbindu-se cu nava de stânci. A fost salvat de familia care locuia în zonă și atunci s-a construit primul far, pentru ca alții să nu mai piardă tot”, a fost ultima legendă din acest tur fabulos istorisit de „ghidușa” Diana Slav.

Nu vi se pare mai frumoasă Constanța după o asemenea dezvăluire cu parfum de epocă? De ce nu ne onorăm oare atât de bogatul patrimoniu istoric - va rămâne eterna întrebare.