Universitatea „Ovidius” va implementa un nou proiect de mobilitate pentru studenți și cadre didactice

139
Universitatea „Ovidius” va implementa un nou proiect de mobilitate pentru studenți și cadre didactice - img20220704201512-1678799217.jpg

Articole de la același autor

Până în luna aprilie a anului viitor, Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) implementează proiectul „Education, quality and innovation in Higher Education through cooperations between Ovidius University and EEA universities”, contract nr. 22-MOB-0047, finanţat cu 97.879 de Euro prin intermediul granturilor oferite de Spațiul Economic European (SEE) - Mecanismul Financiar 2014-2021.

Proiectul de mobilitate în învăţământul superior a fost depus în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România și va fi implementat de UOC, în calitate de Promotor de Proiect, alături de două instituţii din Statele Donatoare: Reykjavik University (Islanda) şi Western Norway University of Applied Sciences (Norvegia).

„Prin acest proiect ne dorim să deschidem noi direcții de cooperare și să le dezvoltăm pe cele deja existente. Astfel, cadrele didactice din universitatea noastră vor participa la un schimb de bune practici în domeniul managementului calităţii şi în vederea dezvoltării metodelor inovative de predare, beneficiind de expertiza şi de experienţa colegilor din Spaţiul Economic European. Totodată, prin aceste mobilităţi se vor pune bazele dezvoltării unor programe comune de studii şi redactării unor articole ştiinţifice în echipe mixte de cercetare, care vor putea include şi studenţi. Nu în ultimul rând, ne așteptăm la crearea de echipe de studenți români - norvegieni și/sau români - islandezi, care să promoveze spiritul antreprenorial”, precizează prof. univ. dr. Cristina Duhnea, coordonatorul instituţional Erasmus Plus din cadrul UOC.

Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor face parte din programele pe care Norvegia, Islanda și Liechtenstein le finanțează în România, în perioada 2014-2021, ce au drept obiectiv reducerea disparităților economice și sociale și consolidarea relațiilor bilaterale în SEE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9607 secunde